Definitivat 2022 Suceava: 18 candidați au absentat și 18 s-au retras în timpul examenului


Intră acum și în grupul de

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a anunțat, miercuri, că la proba scrisă a examenului de definitivat, din cei 327 de candidați s-au prezentat 309, iar 18 au absentat.

Din cei 309 candidați prezenți au predat lucrările la finalul probei scrise un număr de 291 de candidați, iar 18 s-au retras în timpul examenului.

Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2022, s-a desfășurat miercuri, 20 iulie, începând cu ora 9:00, în centrul de examen Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava, anunță ISJ Suceava.

Proba s-a desfășurat la 45 de discipline.

Disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar în limba română (69), învățământ primar în limba română (60), educație fizică și sport (35), matematică (21), limba și literatura română (19), limba engleză (15), psihopedagogie specială (13), biologie (10), educație muzicală (6), religie ortodoxă (6), istorie (6), arte vizuale (5), limba franceză (5), mecanică (4), mecanică – maiștri instructori (4), alimentaţie publică (4), informatică (4), kinetoterapie (4), etc.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iulie, în centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 27 și 28 iulie. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt).

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.


Intră acum și în grupul de