Intră acum și în grupul de
Patru tineri au fost depistaţi de o patrulă de siguranţă publică, după ce au furat acumulatorii de la cinci maşini. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, insp. Gabriel Panţiru, luni, la ora 23.35, o patrulă mixtă de siguranţă publică formată dintr-un poliţist şi un jandarm, în timp ce efectua serviciul de patrulare în zona străzii Aleea Nucului din localitate, a observat că un tânăr a coborât dintr-un autoturismul, a luat un acumulator auto de lângă un gard viu şi l-a pus în maşină.
Patrula a oprit autoturismul şi a legitimat pasagerii, stabilind că acesta era condus de C. Iulian, de 20 ani, localnic, iar în interiorul acestuia se mai aflau D. Pavel, de 19 ani, P. Mihai, de 24 ani şi Z. Ionuţ, de 23 ani, toţi din municipiul Suceava.
În portbagajul maşinii precum şi la picioarele pasagerului din faţă au fost găsiţi un număr de cinci acumulatori auto, stabilindu-se că aceştia au fost sustraşi de cei în cauză cu puţin timp înainte, de la autoturismele ce se aflau parcate pe străzile Mitropoliei, Samoil Isopescu şi Aleea Nucului din municipiul Suceava.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate, valoarea urmând a fi stabilită în momentul identificării deţinătorilor autovehiculelor de la care au fost sustraşi.
Poliţiştii continuă cercetările cu suspecţii în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a acestora.
Intră acum și în grupul de