FOTO// Incendiu la Slatina: Au intervenit pompierii militari din Fălticeni și pompierii voluntari din Valea Moldovei, Cornu Luncii, Mălini și Slatina


Intră acum și în grupul de

Pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) Valea Moldovei, Cornu Luncii, Mălini și Slatina, au intervenit, joi, cu șapte autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Slatina.

Potrivit ISU Suceava, la sosirea echipajelor de intervenție, ardea violent o anexă gospodărească, cu pericol de propagare la casa de locuit.

Pe timpul intervenției, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava a preluat un bărbat în vârstă de 55 de ani care a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare.

Ulterior, după ce i s-a acordat primul ajutor medical, bărbatul a refuzat transportul la o unitate spitalicească.

În incendiu au ars adăpostul de animale pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și alte bunuri din gospodărie respectiv circa patru tone de fân, 40 de metri pătrați (în coli) de tablă, un metru cub de cherestea, utilaje agricole etc.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Incendiul a fost lichidat după o intervenție de peste două ore, iar pompierii au salvat casa de locuit, cu bunurile aferente.


Intră acum și în grupul de