Intră acum și în grupul de
DNA Suceava a anunțat, vineri, că a dispus trimiterea în judecată a 27 de inculpați, în sarcina cărora s-ar fi reținut comiterea unor fapte de corupție legate de omologarea și înmatricularea unor autovehicule.
În această cauză, a treia, desprinsă din dosarul cunoscut în spațiul public sub denumirea de „Dosarul permiselor de la Suceava”, procurorii anticorupție au finalizat cercetările doar în ceea ce privește comiterea unor fapte de corupție legate de omologarea și înmatriculările auto.
Anterior, în celelalte două cauze, care vizau fraudarea probei teoretice și asigurarea protecției în cazul unor activități de corupție derulate în contextul de mai sus, au fost trimise în judecată un număr de 35 de persoane.
În continuare, se desfășoară acte de urmărire penală pentru fapte legate de fraudarea probei practice a examenului de conducere.
În prezentul dosar, privind strict omologarea și înmatricularea unor autovehicule, au fost trimiși în judecată, sub control judiciar, următorii inculpați:
FINIȘ FLORIN VALY, comisar șef de poliție, la data faptelor șef al Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Suceava, ofițer responsabil pe linie de înmatriculări auto în cadrul Compartimentului Înmatriculări și Evidență a Vehiculelor Rutiere și ofițer examinator auto, în sarcina căruia s-a reținut comiterea a trei infracțiuni de luare de mită, în formă continuată,
BIVOL ION BOGDAN, la data faptelor agent de poliție în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată,
AFLOAREI ALEXANDRU-IULIAN, la data faptelor agent de poliție în cadrul IPJ Suceava – Poliția mun. Suceava, Biroul Rutier, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– complicitate la trafic de influență,
– complicitate la dare de mită,
Totodată, au fost trimise în judecată nouă persoane fizice, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de: trafic de influență și dare de mită, săvârșite sub diferite forme de participație penală,
De asemenea, în stare de libertate, au mai fost trimiși în judecată următorii inculpați:
MUNTEAN FLORIN IULIAN, la data faptelor funcționar în cadrul RAR Suceava, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită,
CONDREA BOGDAN, la data faptei funcționar în cadrul RAR Suceava, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită,
ISTRATE RADU CONSTANTIN, la data faptei funcționar în cadrul RAR Suceava, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată,
GRĂDINARIU ANDREI-CRISTIAN, la data faptei funcționar în cadrul RAR Suceava, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită,
CONDREA LIVIU CONSTANTIN, la data faptei funcționar în cadrul RAR Neamț, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită,
ONU DANIEL, la data faptei funcționar în cadrul RAR Neamț, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Alte nouă persoane fizice au fost trimise în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de: trafic de influență și dare de mită, săvârșite sub diferite forme de participație penală.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat că în perioada 2018 – 2020, inculpatul Finiș Florin Valy, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit direct sau prin intermediari (printre care și cei doi agenți de poliție trimiși în judecată), de la mai multe persoane (mare parte din ele cercetate în prezenta cauză), diferite sume de bani (cuprinse între 100 lei și 500 euro), care nu i se cuveneau, pentru aprobarea și rezolvarea cu celeritate a cererilor de înmatriculare fără programare a unor autoturisme și pentru promovarea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere categoria B. În total, inculpatul Finiș Florin Valy ar fi primit pentru „serviciile” sale sumele de 746 lei și 3.400 euro.
În perioada 2018-2019, cei șase funcționari din cadrul RAR Suceava și Neamț, ar fi primit de la mai multe persoane, direct sau prin intermediari, sume de bani cuprinse între 100 lei și 250 lei în vederea omologării unor autovehicule cu prioritate sau care prezentau diferite neconformități tehnice, autovehicule care ulterior, ar fi fost înmatriculate și introduse în circulație.
De menționat este faptul că, intermediarii solicitau sume de bani cu mult mai mari decât cele pe care le remiteau funcționarilor publici pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu, explicând „clienților”, printre altele, că: 100 euro ajungeau la „cel ce semnează”, 100 lei erau pentru cel de la „numere” și 100 lei pentru a intra în posesia plăcuțelor de înmatriculare în aceeași zi. Unul dintre aceștia, cercetat în prezenta cauză, ar fi pretins și primit pentru „intervențiile” amintite mai sus sumele totale de 5.950 euro și 11.921 lei.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii față de opt inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Intră acum și în grupul de