Intră acum și în grupul de
Ambasadorul Israelului în România, David Saranga a participat la inaugurarea unui Parc în memoria lui Yitzhak Artzi, născut în orașul Siret.
Ceremonia, organizată de primarul Adrian Popoiu, a avut loc în prezența nepotului lui Artzi, Nimi, și a ginerelui său, Noam Semel, a anunțat Ambasada Israelului în România.
Potrivit sursei citate, Yitzhak Artzi reprezintă o punte vie între Israel și România, el fiind tatăl cunoscutului artist Shlomo Artzi și a regretatei scriitoare Nava Semel.
Activ în Mișcarea Sionistă, Artzi a ajutat la salvarea copiilor ce urmau să fie deportați în lagărele din Transnistria și la imigrarea clandestină a evreilor din Europa către Israel. În 1946, imigrează și el în Israel unde își dedică întreaga viață serviciului public.
Cu prilejul inaugurării parcului ambasadorul David Saranga a citit un scurt fragment din cartea sa, Biografia unui sionist, în care este descris locul natal:
”Lumina zilei am văzut-o la Siret, într-o zi rece de noiembrie, la vreo doi ani după terminarea Primului Război Mondial. Siretul se întinde peste dealuri verzi, acoperite de conifere, fiind unul dintre cele mai vechi orașe din Bucovina.
Siret era un «ştetl» evreiesc în adevăratul înţeles – social şi literar – al cuvântului. Era tipul de «ştetl» al micilor orăşele în care a înflorit şi s-a veştejit viaţa evreiască din răsăritul Europei. Toată săptămâna, viaţa era tihnită: un orăşel ca toate celelalte orăşele în care nu se întâmpla mai nimic. Numai marţi toate se schimbau. Marţi era ziua «iarmarocului», a târgului săptămânal.
Orăşelul îşi schimba din nou înfăţişarea în ziua de vineri. De dimineaţă se simţea ritmul încetinit, în cinstea Şabatului. Odată cu venirea Şabatului, cele şapte sinagogi erau pline de credincioşi veniţi să se roage”
Intră acum și în grupul de