Intră acum și în grupul de
Noul șef al ISCTR Suceava a fost numit Dan Mihail Cost care preia coordonarea pe județul Suceava în cadrul Inspectoratului Teritorial nr. 3 în locul lui Mihai Reman care a fost condamnat săptămâna trecută la un an de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența alcoolului.
Inspectorul de trafic Dan Mihail Cost va coordona activitatea ISCTR Suceava în perioada următoare, în anunțul transmis nefiind precizată perioada de timp în care acesta va îndeplini aceste atribuții.
Șeful ISCTR Suceava, Mihai Reman, a fost condamnat, vineri, de Curtea de Apel Suceava la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru conducere sub influența alcoolului.
Reman fusese condamnat în acest caz de Judecătoria Rădăuți la 10 luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei, iar Curtea de Apel Suceava a admis recursul formulat la Parchetul Rădăuți și l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.
Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R., este organismul tehnic permanent specializat în subordinea Ministerului Transporturilor, asigurând la nivel naţional inspecţia şi controlul respectării reglementărilor naţionale şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere.
Astfel, prin ISCTR sunt verificate condiţiile de efectuare a activităţilor de transport rutier, a activităţilor conexe transportului rutier şi a activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, siguranţa transporturilor rutiere şi protecţia mediului, starea tehnică a vehiculelor rutiere, masele şi/sau dimensiunile maxime admise pe drumurile publice şi masele totale maxime autorizate și tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.
Intră acum și în grupul de