Intră acum și în grupul de
Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi, responsabil cu proiectele cu finanțare europeană, a semnat, vineri, la București, la sediul Direcției Generale de Implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență, în prezența directorului general Dragoș Buhociu, primele patru contracte de finanțare din cele 11 depuse pe Componenta 5 – Valul Renovării.
Harșovschi a declarat că finanțările sunt pentru proiecte de creștere a eficienței energetice la Școala Gimnazială nr. 9 ”Ion Creangă”, Școala Gimnazială nr. 7 ”Grigore Ghica Voievod”, Școala Gimnazială nr. 3 și a cantinei – internat din cadrul Colegiului Național ”Petru Rareș”.
Tot prin intermediul acestor proiecte vor fi amplasate, în vecinătatea unităților de învățământ menționate, alte 8 stații de încărcare a autovehiculelor electrice.
„De asemenea, vom reabilita termic, cu costuri zero din partea municipalității și a sucevenilor, și blocurile din zona centrală a Sucevei. Totodată, vom schimba și arhitectura clădirilor prin 3 proiecte depuse în acest sens”, a spus viceprimarul.
El a menționat că cele patru contracte semnate vineri au o valoare de 8.642.375 euro, iar diferența până la 24.611.720 euro, reprezentând totalul proiectelor depuse pe C5, urmează a fi contractată în perioada următoare, dosarele fiind în evaluare.
Intră acum și în grupul de