Intră acum și în grupul de
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a răspuns unei enoriașe motivul pentru care la pangarul bisericilor se vând lumânări, prescurile, vin, tămâie, sau alte produse și nu sunt oferite gratuit, arătând că acestea vor putea fi date gratuit atunci când Biserica Ortodoxă va primi toate proprietățile confiscate de stat.
O credincioasă i-a transmis Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților că are o nelămurire arătând că dacă Mântuitorul Hristos a răsturnat mesele comercianților, nu înțelege de ce Biserica Ortodoxă Română face comerț cu prescuri, vin, lumânări, tămâie, icoane, cruciulițe, metaniere.
„De ce nu sunt gratuite? Nu este Hristos capul Bisericii și modelul absolut? Hristos e de acord cu acest comerț, din moment ce nu era de acord în secolul I?”, a întrebat enoriașa.
În răspunsul său, IPS Calinic explică enoriașei că episodul evanghelic la care face referire surprinde mânia manifestă a lui Iisus față de cei care, preocupați prea mult de îndeplinirea formală a legii și de cultul sacrificial practicat în acea vreme, făceau ca templul să semene mai degrabă cu o peşteră de tâlhari în care se împărţea prada, după cum anticipase Ieremia.
„Nu cred că este cazul de a compara aceasta cu pangarul bisericilor. Mântuitorul denunță violenţa jertfelor sacrificiale în numele Domnului, îndemnând la iubire, milă, pace, rugăciune, ascultare, care sunt cele mai plăcute jertfă pentru Dumnezeu. Ori lumânările, prescurile, vinul, tămâia și celelalte pe care le găsim la pangare sunt expresii ale recunoștinței pe care suntem chemați să o arătăm față de Dumnezeu prin cuvintele: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate.””, a arătat IPS Calinic
Mai mult, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților spune că acestea vor fi oferite gratuit când Biserica Ortodoxă își va recuperea proprietățile confiscate.
„Cu toate acestea, vă asigur că atunci când Statul Roman va returna Bisericii toate proprietățile confiscate, aceasta va oferi gratuit toate cele enumerate de dumneavoastră. Vă rugăm să faceți demersuri în acest sens!”, a transmis IPS Calinic.
Intră acum și în grupul de