Intră acum și în grupul de
Naivitatea la costat pe un sucevean 27.300 lei, ce a crezut că este câștigătorul unui premiu de 20.000 de euro, în urma unui mesaj primit pe telefonul mobil. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, vineri, la ora 11.00, la sediul Poliţiei municipiului Suceava s-a prezentat O. Stelian, de 30 de ani, din municipiul Suceava, care a sesizat faptul că la 18.10.2010 a primit, pe telefonul mobil, un mesaj tip SMS, prin care i se aducea la cunoştinţă faptul că este câştigătorul unui premiu în valoare de 20.000 de euro.
În zilele următoare a apelat telefonic acel număr şi a discutat cu un bărbat care i-a comunicat faptul că, pentru a intra în posesia premiului, trebuie să achite câteva comisioane ce trebuie să fie plătite prin transfer bancar.
Suceveanul s-a conformat şi a trimis suma totală de 27.300 de lei în patru tranşe prin sistemul de transfer bancar. Ulterior, acesta şi-a dat seama că a fost înşelat, sesizând poliţia în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului.
Cercetările sunt continuate, în cauză întocmindu-se dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
IPJ Suceava face apel către toţi cetăţenii să nu comunice datele cu caracter personal unor persoane necunoscute prin intermediul telefonului mobil şi să nu efectueze operaţiuni de bancare către aceste persoane, indiferent de motivul pentru care sunt contactaţi.
Intră acum și în grupul de