Intră acum și în grupul de
Nicio ofertă nu a fost depusă, joi, la licitația organizată de Primăria Suceava pentru Roata Panoramică ce urmează să fie instalată pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că a anticipat că nu vor fi ofertanți pentru realizarea Roții Panoramice întrucât vor trebui actualizați indicatorii tehnico-economici în condițiile în care evaluarea pentru această licitație a fost făcută în urmă cu un an și jumătate, iar între timp au fost creșteri de prețuri.
Primarul a declarat că suma alocată în acest an pentru Roata Panoramică va fi diminuată și că va propune Consiliului Local să aloce fondurile pentru realizarea proiectului de canalizație a cablurilor de pe stâlpi prin tehnologia de foraje orizontale dirijate.
Ion Lungu a anunțat în conferința de presă de miercuri că nu renunță la proiectul Roții Panoramice mai ales că acesta se va completa cu liftul în plan înclinat ce va fi realizat în Parcul Șipote și că va reprezenta un punct de atracție turistică.
El a spus că urmează ca indicatorii tehnico-economici să fie actualizați, iar suma necesară pentru investiție să fie alocată în bugetul de anul viitor când se va face o nouă licitație.
În acest an Consiliul Local Suceava a alocat suma de 6,2 milioane de lei pentru Roata Panoramică, iar din cauză că la prima licitație organizată oferta nu a fost conformă în ședința de Consiliu Local din luna iulie a fost diminuată suma pentru acest obiectiv cu 3 milioane de lei, bani care vor fi folosiți la alte investiții din oraș.
Suma care a rămas în buget pentru Roata Panoramică ar urma să fie diminuată într-o ședință a Consiliului Local și alocată pentru proiectul de îngropare a cablurilor de pe stâlpii din municipiu prin tehnologia de foraje orizontale.
Primarul Ion Lungu speră ca în decurs de doi ani să se finalizeze proiectul de canalizație și cablurile care atârnă acum pe stâlpi să fie introduse în subteran.
Intră acum și în grupul de