Intră acum și în grupul de
Un tânăr din Bosanci a accidentat mortal, duminică seara, o femeie pe o trecere pentru pietoni din Suceava.
Potrivit primelor date ale anchetei, duminică în jurul orelor 23:00, o persoană necunoscută a condus un autoturism BMW pe strada Ștefan cel Mare din Suceava, având direcția de deplasare Centru spre Areni.
Ajungând la trecerea de pietoni din dreptul Parcului ”Trei bărboși”, acesta a surprins și accidentat o femeie de 78 de ani din Suceava, ce s-a angajat în traversare pe marcajul pietonal.
Lacrimi și neputință pe Bulevardul principal al Sucevei! Și nesimțire…dar muuultă de tot!Lacrimi și neputință pe Bulevardul principal al Sucevei! Și nesimțire multă ..…dar muuultă de tot!
Publicată de NewsBucovina.ro pe Luni, 8 august 2022
După producerea accidentului conducătorul auto a părăsit locul accidentului.
În urma accidentului a rezultat decesul femeii deși s-a încercat resuscitarea victimei la fața locului.
În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Ucidere din culpă”, faptă prev. şi ped. de art. 192 al. 1 și 2 din C. pen. și ”Părăsirea locului accidentului”.
În continuarea cercetărilor, în urma investigațiilor informativ-operative desfășurate a fost identificat șoferul autoturismului BMW, implicat în accident, un tânăr de 21 ani din Bosanci, care a fost găsit la domiciliul din Bosanci.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero și i s-au recoltat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Intră acum și în grupul de