Poliția Suceava: În actuala minivacanță polițiștii rutieri vor organiza activități tip blitz. La cele peste 30 de evenimente peste 150 de polițiști suceveni vor acționa pentru siguranța cetățenilor


Intră acum și în grupul de

Peste 150 de polițiști sunt mobilizați în această minivacanță (13 – 15.08.2022) pentru ca evenimentele sociale și artistice organizate în această perioadă pe raza întregului județ să se desfășoare fără incidente.

În perioada imediat următoare, la nivelul județului Suceava sunt organizate peste 30 de evenimente publice la care se va înregistra un aflux sporit de persoane. Sunt organizate manifestări religioase de amploare (Hramul Mănăstirii Putna, pelerinajul de la Basilica Minor din Cacica, pelerinajul de la Mănăstirea Armenească Hagigadar și alte manifestări religioase de amploare), festivaluri (Festivalul Medieval de la Cetatea de Scaun din Suceava, Festivalul Păstrăvului Ciocănești, Festivalul Muntelui Rarău), activități sportive, manifestări cultural – artistice cu prilejul zilelor unor localități.

În toate zonele de organizare a evenimentelor sociale și artistice, polițiștii au dispus măsuri sporite de siguranță. Sunt prezente echipajele canine specializate din cadrul structurilor de poliție și jandarmi, iar echipajele de poliție rutieră sunt prezente pe căile adiacente de circulație pentru verificări și controale pe linie de alcool și substanțe interzise. Polițiști în ținută civilă sunt printre participanți pentru prevenirea faptelor cu violență, prevenirea furturilor din genți și buzunare și prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise, prevenirea faptelor de înșelăciune.

În această perioadă polițiștii rutieri vor organiza activități tip blitz, punctual și pe perioade scurte și determinate de timp pentru identificarea șoferilor băuți sau sub influența substanțelor interzise sau a celor care conduc fără permis. Acțiunile vor fi organizate atât în mediul urban și rural, atât pe arterele principale cât și secundare de circulație.

În plus, echipe de polițiști și jandarmi, însoțite de polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului Siguranță Școlară – IPJ Suceava sunt prezenți la aceste evenimente și desfășoară activități de informare și responsabilizare pentru prevenirea consumului de droguri și alcool.

Scopul acestor activități la care participă și și jandami și specialiștii Agenției Naționale Antidrog – Centrul Regional Suceava este reprezentat de prevenirea și  conștientizarea efectelor consumului de droguri, riscurile la care se expun, dar și recunoașterea semnelor consumului de droguri.

În contextul participării la diferitele activități și manifestări publice organizate în această perioadă în locurile publice, polițiștii suceveni vă recomandă încă o dată:

• Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun etc.!

• Nu afişaţi ostentativ bunurile de valoare atunci când vă aflaţi în locuri publice !

• Evitaţi să intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă pot aborda pentru diferite acte de caritate, pot fi persoane al căror scop este acela de a vă înşela !

• Nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la numărul 112 – apel gratuit !

• Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool sau substanțe psihoactive!

• Nu consumați alcool sau droguri și vă urcați la volan!


Intră acum și în grupul de