Intră acum și în grupul de
Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava lansează campania „Un plus de siguranţă”. Potrivit IPJ Suceava, furturile au crescut, de aceea, se impune această campanie.
„Detaşând infracţionalitatea contra patrimoniului de perspectiva pur juridică – înscrisă şi reglementată prin norme de drept penal – ea reprezintă prin determinările sale profunde, prin circumstanţele ei de producere şi existenţă, ca şi prin consecinţele induse, un fenomen cu consecinţe sociale diverse, abaterile şi încălcările legii lezând cele mai importante valori şi relaţii sociale. Acest gen de infracţionalitate, prin caracteristicile sale psiho – sociale, dezvoltă un sentiment de teamă şi insecuritate socială în rândul mentalităţii colective, teamă generată nu numai ca efect direct al victimizării ci şi din perspectiva percepţiei generale a cetăţenilor în raport cu această problematică”, au spus specialiştii din cadrul Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.
În opinia acestora, în momentul în care actul criminal invadează intimitatea şi spaţiul de siguranţă personal, infracţiunea ca atare depăşeşte sfera încadrării juridice şi se răsfrânge asupra întregului climat de siguranţă socială.
„Furturile din locuinţă reflectă mai mult decât latura obiectivă a unei infracţiuni prevăzute de Codul Penal: înseamnă îndrăzneală şi încredere a infractorului, ambele stimulate, însă, de multe ori de superficialitatea şi indolenţa victimelor. Un plus de informare şi mai puţină superficialitate sunt şi obiectivele Campaniei „Un Plus de Siguranţă”, care va fi lansată joi, 4 noiembrie, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava”, subliniază IPJ Suceava.
Intră acum și în grupul de