Intră acum și în grupul de
Muzeul Național al Bucovinei anunță începerea Atelierelor de artă pentru copii Din secretele maeștrilor – lumină şi culoare, care se vor desfășura în perioada 22 august – 2 septembrie 2022, la Muzeului de Istorie.
Anul acesta, organizatorii revin cu două dintre atelierele consacrate –”Alternative plastice” – linogravură și „George Lowendhal – scenograf” – confecționare marionete, ambele apreciate de micii artiști.
Participanții vor fi inițiați în tainele maeștrilor de lectorii Camelia Sadovei și Gonda Tamira Cojocariu.
Prin organizarea acestor ateliere se urmărește familiarizarea copiilor cu limbajul şi mijloacele de expresie plastice specifice graficii și scenografiei, precum și analizarea imaginii artistice prin raportare la tehnicile şi lucrările de artă studiate.
Deasemenea, folosind materiale, instrumente şi tehnici specifice fiecărui gen, se încurajează exprimarea sensibilităţii, imaginaţiei şi creativităţii artistice în creaţii plastice proprii.
Materialele şi ustensilele necesare desfăşurării atelierelor sunt asigurate de către Muzeul Național al Bucovinei.
La finalul atelierelor, în luna septembrie, Muzeul Național al Bucovinei va organiza o expoziţie cu lucrările realizate de participanţi în cadrul celor patru ateliere.
În ziua vernisajului vor fi acordate premii şi vor fi înmânate diplome de participare tuturor expozanţilor.
Intră acum și în grupul de