Intră acum și în grupul de
,,Teatru ieftin” dar….scump! Urmărire cu poliția în valoare de peste 12.000 lei…plus 270 zile permis suspendat!, a anunțat , joi, Poliția Suceava care a transmis că mesajul este unul de liniștire a cetățenilor pentru că s-au aplicat doar măsurile legale și sancțiunile prevazute de lege pentru o serie de contravenții la regimul rutier săvârșite de un ,,șmecher al șoselelor”.
„Mulți dintre dumneavoastră știți deja despre cine vorbim. Despre o tipologie caracterizată prin dispreț față de ceilalți participanți la trafic, dispreț față de lege și autoritate, predispoziție către risc rutier și din păcate, de multe ori….autori de accidente rutiere grave și tragedii umane”, arată sursa citată.
Potrivit Poliției Județene Suceava, munca polițiștilor rutieri din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, ore de vizionare a imaginilor video, perseverenta în administrarea materialului probator și, de ce nu…mândria de a fi polițist adevărat au dus la eliminarea din trafic, cel puțin pentru o perioadă, a unui element de risc.
Mai bine de jumătate de an un șofer care a pus în pericol siguranța rutieră a fost scos din trafic, iar sancțiunile contravenționale de peste 12.000 lei au fost aplicate nu doar în scop patrimonial, ci pentru responsabilizare și conștientizare.
Astfel, la sfârșitul lunii mai 2022, pe 29.05.2022, ora 20:15, echipajul de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți-Compartimentul Rutier acționa cu autopseciala dotată cu aparatură radar, pe D.N 2 E Horodnic de Sus, în vederea identificării și sancționării conducătorilor auto care nu respectul regimul legal de viteză.
La un moment dat, lucrătorii de poliție au constatat că dinspre comuna Marginea, se deplasează un autoturism cu viteza de 95 km/h, viteza fiind limitată pe acel sector de drum la 50 km/h.
Echipajul de poliție rutieră a efectuat semnalul luminos și acustic de oprire a autoturismului în cauză, dar conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea cu viteză sporită către comuna Voitinel.
S-a procedat la urmărirea autoturismului pe raza localităților Voitinel, Vicovu de Jos și Vicovu de Sus, ocazie cu care conducătorul acestuia a săvârșit mai multe abateri la regimul rutier, printre care, depășire neregulamentară, circulație pe sensul opus și neoprire la trecere la nivel cu calea ferată.
Pentru a nu se periclita siguranța celorlalți participanți la trafic și întrucât urmărirea s-a efectuat și prin zone locuite asupra autoturismului nu s-a utilizat armamentul din dotare și pentru scurt timp, autoturismul urmărit a fost pierdut din câmpul vizual, dar a fost identificat imediat, oprit pe o proprietate privată, având plăcuțele cu numărul de înmatriculare demontate de pe autoturism.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit faptul că proprietarul autoturismului este un bărbat de 27 de ani din orașul Vicovu de Sus.
Acestuia i s-a solicitat în scris să comunice datele de identificare ale conducătorului auto care a condus autoturismul pe D.N 2 E Horodnic de Sus, Voitinel, Vicovu de Jos și Vicovu de Sus la data de 29.05.2022, dar întrucât acesta nu a comunicat informațiile solicitate, în termenul legal de 5 zile, a fost sancționat cu amendă în sumă de 2.900 de lei, fără dreptul de a achita jumătate din minimul preăvăzut de lege, în 15 zile.
Ulterior, bărbatului de 27 ani i s-a solicitat, din nou, în scris să comunice datele de identificare ale conducătorului auto care a condus autoturismul pe D.N 2 E Horodnic de Sus, Voitinel, Vicovu de Jos și Vicovu de Sus la data de 29.05.2022, astfel că la data de 12.08.2022, proprietarul autoturismului a răspuns solicitării poliției, precizând în scris că el este conduătorul autoturismului pe care l-a condus la data de 29.05.2022 pe D.N 2 E Horodnic de Sus, Voitinel, Vicovu de Jos și Vicovu de Sus.
La data de 24.08.2022, la sediul Poliției Municipiului Rădăuți s-a prezentat bărbatul de 27 ani care a fost sancționat cu amendă în sumă de 9.715 lei.
În total, șoferului i-au fost aplicate amenzi în valoare de 12.615 lei.
Totodată, față de acesta s-au luat măsurile complementare de aplicare a unui număr de 12 puncte penalizare și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România pentru o perioadă de 270 de zile.
Intră acum și în grupul de