Intră acum și în grupul de
Din cauza situației deosebite din Ucraina, un număr de 51 de copii vor sosi în România, unde vor rămâne pe toată durata războiului, a anunțat Asociația Fight for Freedom.
Copiii, cu vârste între 6-14 ani, provin din familii vulnerabile, cu părinți chemați să lupte pe front. În lipsa unui gardian în Ucraina, ei se vor refugia în Suceava, unde Asociația Fight for Freedom, le va oferi un spațiu pentru a locui, mese zilnice, suport psihologic și ajutor pentru a-și continua educația.
Fight for Freedom mai găzduiește, de două luni, la Centrul rezidențial “Casa Libertății”, sediul asociației din localitatea Verești, un întreg orfelinat din Ucraina. Acolo, 75 de copii orfani, cu vârste cuprinse între 0 și 5 ani, 55 de doctori, asistenți și îngrijitori, au fost aduși din zona Odesa, Ucraina, de teama extinderii stării de război în regiune.
“Am primit o solicitare din partea Guvernului de la Kiev, pentru a sprijinii prin centrele rezidențiale și facilitățile organizației noastre, un anumit număr de copii ucraineni, copii provenind din medii defavorizate. Am înțeles că războiul din țara vecină afectează întreaga populație a acestei țări, dar îndeosebi copiii orfani sau cei ai căror părinți sunt chemați să lupte pe front, aceștia fiind cei mai vulnerabili. De aceea ne-am propus, iar Dumnezeu ne-a ajutat să facem pași importanți în această direcție.
Mulțumim autorităților Române care au acționat prompt în a ne sprijinii în toate demersurile legale.” spune dl. Gheorghe Ignat, directorul Asociației Fight for Freedom.
Fight for Freedom a fost implicată în criza umanitară din Ucraina din prima zi a începerii războiului prin prezența la Vama Siret, trimiterea de ajutoare și cazarea refugiaților Ucraineni. Organizația estimează următoarele date:
• 2500+ de tone de ajutor umanitar trimis în Ucraina;
• 5000 de pachete cu alimente distribuite săptămânal refugiaților din Sud-Vestul Ucrainei.
• 100 000 de vieți atinse într-un mod pozitiv prin asociație;
• 4000 de refugiați găzduiți în Suceava;
• 4 spitale aprovizionate cu medicamente;
Pe lângă ajutorul în Ucraina, asociația a rămas dedicată misiunii inițiale de ajuta oamenii străzii, familiile defavorizate și foștii deținuți eliberați din penitenciarele României.
În total, Fight for Freedom va găzdui 126 de copii vulnerabili din Ucraina, mare parte din aceștia fiind orfani.
Intră acum și în grupul de