Razie în rândul adolescenților din Fălticeni după altercația din centrul orașului. Aproape 200 de adolescenți au fost legitimați de polițiști în cadrul unei ample acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile și absenteismului școlar


Intră acum și în grupul de

În cursul zilei de vineri, trei tineri au ajuns în arestul IPJ Suceava în urma unei altercații în mediul stradal din ziua precedentă, iar în aceeași zi, între orele 11:00 – 15:00, în paralel cu activitățile de cercetare penală, 15 polițiști din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni și Biroului Siguranță Școlară – IPJ Suceava împreună cu cinci lucrători de jandarmi au desfășurat o amplă acțiune în vederea responsabilizării tinerilor cu privire la consecințele în plan juridic și personal generate de implicarea în acte antisociale și ilicite, fiind totodată vizat și segmentul prevenirii abandonului și absenteismului școlar. 

Potrivit Poliției Județene Suceava, polițiștii au acționat pe raza municipiului Fălticeni, cu preponderență în zona unităților de învățământ pentru prevenirea consumului de alcool și tutun, prevenirea faptelor cu violență și a abandonului și absentesimului școlar.

Au fost verificate 9 unități de alimentație publică din proximitatea unităților de învățământ și au fost reprelucrate aspectele cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor, conform H.G. nr. 128/1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi studenţilor (inclusiv interdicția vânzării de tutun și alcool).

„O parte distinctă în spectrul delincvenţei juvenile şi a violenţei în mediul şcolar o constituie abandonul şcolar şi absenteismul şcolar, prime etape în dezvoltarea unui comportament delictual. Fenomenul trebuie tratat şi abordat în mod aparte datorită specificului indus de mediul de desfăşurare, impactul social şi emoţional şi repercursiunile în dezvoltarea psihică şi mentală a minorului”, arată Poliția Județeană Suceava.

În cadrul acținii au fost legitimați 198 de elevi aflați în zona unităților de învățământ sau în locații de alimentație publică și zone adiacente, iar pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991 republicată.

Scopul principal al acțiunii nu a fost aplicarea de sancțiuni, ci conștientizarea de către adolescenți a necesității respectării normelor legale, dar și a importanței actului educațional în dezvoltarea și viitorul lor. 

Potrivit Poliției Județene Suceava, abandonul şi absenteismul şcolar sunt primii paşi făcuţi de tineri către delincvenţă.

„Sunt situaţii în care inclusiv părinţii, datorită problemelor financiare, decid ca tinerii sa nu mai urmeze cursurile şcolare. Din păcate stopează astfel dezvoltarea personal a copiilor şi generează o creştere a gradului de expunere la fenomenul infracţional”, arată sursa citată.

Poliția Județeană Suceava subliniază că astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, scopul fiind acela de reducere a gradului de abandon şi absenteism şcolar, în subsidiar urmărindu-se reducerea riscului infracţional şi victimal al minorilor.

Polițiștii recomandă încă o dată:

• NU intrați în discuție cu persoane străine și NU răspundeți la provocările acestora!

•   NU intrați în conflict cu alți copii sau grupuri, şi încercați să lămuriți orice problemă prin discuții, fără violenţă.

•   Atunci când este posibil, mergi spre şcoală sau de la şcoală cu un prieten, vecin sau frate.

•   NU acceptați să fiți însoţiți sau să primiți cadouri din partea persoanelor străine. ATENȚIE! În spatele atitudinii binevoitoare a unui necunoscut se pot ascunde intenţii periculoase!

•   Dacă te simţi urmărit, intră într-un magazin, mergi într-un loc aglomerat şi cere ajutorul unui poliţist sau oamenilor din jur!

•   Fiți prudenți în a oferi persoanelor cunoscute pe Internet informații personale despre voi sau familia voastră!

•   NU acceptați niciodată să vă întâlniți cu o persoană pe care ați cunoscut-o pe internet!

•   Restricționați accesul la paginile voastre de socializare, astfel încât să poată fi vizualizate doar de către prieteni!

•   Evitați să postați pe internet fotografii cu voi sau cu membrii familiei!

•   Cereți ajutorul, în orice situație, persoanelor în care aveți încredere, părinți, profesori sau prieteni apropiați!

•             Nu consumați alcool sau substanțe interzise!


Intră acum și în grupul de