IPS Calinic: Troițele sunt un fel de semne de circulație care ne arată drumul spre Împărăția lui Dumnezeu


Intră acum și în grupul de
sursa foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a oficiat, duminică, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, Sf. Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi, pe un podium special amenajat în incinta mănăstii „Sfântul Ioan cel Nou”.

IPS Calinic le-a vorbit credincioșilor prezenți despre faptul că aceste zile oferă posibilitatea zăbovirii gândului asupra rolului și semnificației Crucii, subliniind totodată că Sfânta Cruce este precum un ghid în drumul spre Mântuire.

„Astăzi vi se deschide posibilitatea unei săptămâni în care să gândiți în perspectiva Sfintei Cruci. De foarte multe ori înclinăm să gândim liniar. Gândirea liniară nu ne ajută, ci doar gândirea în perspectiva Crucii te așază și te definește ca persoană. A gândi în perspectiva Crucii înseamnă a înțelege ceea ce spune Mântuitorul, dacă cineva te lovește peste un obraz întoarce-l și pe celălalt, dacă cineva îți ia haina, tu dă-i și cămașa, dacă cineva te roagă să mergi o milă, tu mergi două și așa mai departe. Aceasta este gândirea în perspectiva Crucii. (…) Golgota schimbă sensul Crucii. Și Crucea, din element de tortură, așa cum a fost considerată și este în continuare considerată de protestanți și neoprotestanți, devine puterea lui Dumnezeu, armă împotriva diavolului. Dacă vrei să te definești, asumă-ți responsabilitatea Crucii. (…) Știți ce arată Crucea? Drumul nostru spre Împărăția lui Dumnezeu. Știți de ce puneți troițe? Troițele sunt un fel de semne de circulație care ne arată drumul spre Împărăția lui Dumnezeu. Dacă n-ar fi semnele de circulație într-un oraș s-ar tampona mașinile. Cam tot așa se întâmplă în momentul în care ai Crucea, ții calea și îți arăți și identitatea, că aparții lui Dumnezeu, Unul în ființă și întreit în Persoane; de aceea ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci”, a arătat IPS Calinic potrivit Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.


Intră acum și în grupul de