Intră acum și în grupul de
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a adoptat, sâmbătă, o hotărâre în contextul demersurilor care se derulează în vederea refacerii infrastructurii afectate de fenomenele meteo-hidrologice periculoase din perioada aprilie – 05 septembrie 2022.
Potrivit CJSU Suceava, în perioada aprilie – 05 septembrie 2022, pe teritoriul judeţului Suceava s-au înregistrat precipitații abundente de până la 78,3 l/mp, care au provocat viituri semnificative în bazinele hidrografice ale râurilor Suceava, Bistriţa şi Moldova, cu precădere pe afluenţii acestora, iar ploile abundente şi viiturile create au produs pagube infrastructurii administrate de Consiliul Județean Suceava și de consiliile locale a 41 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ.
În urma manifestării fenomenelor meteohidrologice periculoase din perioada aprilie– 05 septembrie 2022, comitetele locale pentru situaţii de urgenţă din localităţile afectate au trimis către Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei Suceava rapoarte operative cuprinzând date privind pagubele produse.
Ca urmare a acestor rapoarte operative, în baza prevederilor Ordinului Prefectului județului Suceava, comisiile formate din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului-judeţul Suceava, Consiliului Judeţean Suceava, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”BUCOVINA” al judeţului Suceava, Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava s-au deplasat în teren, unde au constatat/evaluat pagubele produse infrastructurii şi gospodăriilor.
Valoarea estimată a pagubelor aduse infrastructurii din judeţul Suceava se ridică la 22.162 mii lei.
„Deoarece fenomenele meteohidrologice periculoase s-au succedat într-o perioadă scurtă de timp, executivele unităţilor administrativ-teritoriale afectate nu pot acoperi din bugetul propriu sumele necesare refacerii infrastructurii în lipsa unui ajutor guvernamental”, arată CJSU Suceava.
În acest sens, după emiterea Hotărârii CJSU, Instituţia Prefectului-judeţul Suceava şi Consiliul Judeţean Suceava vor înainta către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației un proiect de Hotărâre de Guvern privind alocarea sumei de 22.162 mii lei din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru județul Suceava și 41 unități administrativ-teritoriale din judeţul Suceava, în vederea refacerii infrastructurii afectate de fenomenele meteohidrologice periculoase din perioada aprilie – 05 septembrie 2022, sumă care va fi folosită integral pentru executarea lucrărilor stabilite prin documentaţiile tehnice.
Drumurile județene, comunale, vicinale, forestiere, agricole și de exploatare cuprinse în Proiectul de Hotărâre de Guvern sunt în administrarea Consiliului Județean Suceava și a consiliilor locale, iar pentru refacerea obiectivelor de infrastructură în cauză nu sunt semnate contracte de finanțare prin alte programe, mai arată sursa citată.
Intră acum și în grupul de