Intră acum și în grupul de
Drumul European E 576, care face legătura între Suceava şi Cluj Napoca a fost finalizat şi inaugurat la finele săptămânii trecute în prezenţa premierului României, Emil Boc, a ministrului transporturilor, Anca Boagiu şi a preşedinţilor Consiliilor Judeţene Cluj, Bistriţa Năsăud şi Suceava.
Evenimentul a avut loc sâmbătă, în pasul Tihuţa, ocazie cu care a fost lansat şi un proiect comun al judeţelor Suceava, Bistriţa Năsăud şi Cluj de punere în valoare a potenţialului economic şi turistic din zonele riverane ale DN 17, ce a fost supranumită „Şoseaua Nordului”.
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat că este bucuroasă că modernizarea acestui drum a fost finalizată, dar că în calitate de ministru nu poate fi mândră pentru că proiectul a durat o perioadă de nu mai puţin de zece ani.
Anca Boagiu a arătat că modernizarea drumului european E 576, Suceava-Cluj Napoca, realizat printr-un proiect de finanţare al BEI, a costat peste 385 milioane de euro, fiind modernizaţi 315 kilometri de drum naţional.
Proiectul “PELERIN IN BUCOVINA” va beneficia de acest traseu
Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a arătat la rândul său că acest drum este, din punctul său de vedere, „coloana vertebrală” a nordului ţării, ce face legătura între Bucovina şi Ardeal şi străbate 37 de unităţi administrativ teritoriale. El a ţinut să sublinieze că acest drum este cel mai spectaculos din punct de vedere al peisajului şi a exemplificat numai cu priveliştea din Pasul Tihuţei de unde se văd Munţii Suhard, Munţii Rodnei şi Munţii Călimani.
Gheorghe Flutur a prezentat premierului proiectul de colaborare convenit de preşedinţii Consiliilor judeţene din Suceava, Cluj şi Bistriţa Năsăud, pentru punerea în valoare a potenţialului turistic şi economic al zonei adiacente acestui drum modernizat.
Şeful executivului judeţean sucevean a explicat că cele trei judeţe au elemente comune şi pot prezenta pachete turistice complementare astfel încât turiştii să viziteze obiective din cele trei zone. „Am venit azi să inaugurăm acest drum, dar noi am decis să facem şi următorul pas, să stabilim cum putem pune în valoare această investiţie”, a mai adăugat Gheorghe Flutur.
El a anunţat că anul viitor, acest drum va face parte din proiectul Pelerin în Bucovina, pe traseul Viena-Suceava, finanţat printr-un program european, şi că prin modernizarea acestei căi de transport Suceava poate deveni un punct important pentru relaţiile cu Ucraina şi Republica Moldova.
Primul ministru promite ca va da bani pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere
Primul ministru, Emil Boc (PDL) a spus cu ocazia inaugurării că este de apreciat colaborarea anunţată de cele trei Consilii judeţene şi consideră că acesta poate fi un model pentru promovarea interesului comun. „Este un model ce poate fi urmat în ţară”, a spus Emil Boc. El a mai declarat că în această toamnă Guvernul lansează programul 10.000 de kilometri de drumuri judeţene şi locale în valoare de un miliard de euro.
Emil Boc a explicat că acest program este multianual, finanţat de la bugetul de stat cu credit furnizor prin care se va face conectarea drumurilor judeţene şi locale la drumurile naţionale sau la autostrăzi.
Intră acum și în grupul de