Hectare intregi de vegetatie, incendiate la Valeni


Intră acum și în grupul de

Aproximativ 80 de hectare de vegetaţie uscată incendiate „au pus pe jar” duminică, după-amiază, conducerea Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, focul fiind greu de stăpânit. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, incediul a fost anunţat la ora 16:33, astfel că Grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” al judeţului Suceava, condusă de prim adjunctul inspectorului şef, colonelul Dan Hoffman, Detaşamentul de pompieri Fălticeni şi Garda de intervenţie Gura Humorului au intervenit cu 40 de militari pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit pe raza satului Văleni, comuna Mălini.

La sosirea echipajelor, ardea litiera fondului forestier, pe o suprafaţă de aproximativ un hectar, focul propagându-se în urma arderii a circa 80 de hectare de vegetaţie uscată, de pe păşuni aparţinând unor gospodari ai satului Văleni.

Alături de cei 40 de pompieri, au mai intervenit în jur de 50 de lucrători ai Ocolului Silvic Mălini şi 5 voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mălini.
Au ars aproximativ 80 de hectare de vegetaţie uscată de pe păşunile gospodarilor din Văleni şi circa 1 ha din litiera, strat de frunze moarte şi de alte resturi vegetale şi animale care acoperă solul în pădure, fondului forestier, fără să afecteze trunchiul sau coronamentul arborilor.

Rezultatul primelor cercetări indică faptul că incendiul a izbucnit din cauza folosirii focului deschis, lăsat nesupravegheat, pentru igienizarea terenului.

Datorită intervenţiei militarilor şi a celorlalte echipe, incendiul a fost localizat în timp util, înainte să se propage la fondul forestier.


Intră acum și în grupul de