Ion Lungu, la București, caută soluții pentru a reduce costurile cu energia pentru investiții ale municipalității


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a avut, vineri, la București, la mai multe întâlniri cu responsabili din diverse domenii pentru a găsi soluții de a reduce costurile cu energia pentru investiții ale municipalității.

Astfel, primarul a spus că a participat la o întânire cu conducerea CNI, cu reprezentanții firmei S.C.Mis Grup Srl Bistrița, cu proiectantul general, cu arhitecți, în ceea ce privește schimbarea soluției de încălzire de pe gaz metan pe pompe cu căldură și panouri fotovoltaice pentru Sala Polivalentă.

Costurile legate de investiții pentru soluția propusă față de varianta clasică cu centală pe gaz metan sunt duble, dar s-a căzut de acord, în principiu, cu soluția propusă de încălzire pe pompe de căldură apă-sol și panouri  fotovoltaice, urmând să fie incluse în proiectul tehnic și modificate în devizul general.

„Este o modificare esențială privind costurile legate de încălzirea viitoarei săli polivalente”, a declarat Ion Lungu.

Totodată, el a avut discuții la Hidrolectrica în legătură cu solicitarea celor de la TPL Suceava privind achiziția de energie electrică de la acest producător de energie electrică întrucât are prețuri mai mici.

Ion Lungu a avut discuții și la Ministetul Dezvoltării-Direcția termoficare privind alocarea în acest an a sumei de 8.244.428 ,9 lei pentru lucrări de reabilitare termică, suma fiind aprobată în bugetul ministerului urmând doar să fie repartizată municipiului Suceava.

La Ministerul Economiei primarul a discutat posibilitatea de extindere a rețelei de  gaz metan în Cartierul Europa.

Ion Lungu a fost și la Ministerul de Finanțe unde a purtat discuții referitoare la ultimele trageri din Creditul de trezorerie angajat anul trecut pentru investiții finanțate din surse proprii.

Primarul Sucevei și-a exprimat convingerea că în perioada următoare  subiectele discutate la București își vor găsi rezolvarea.


Intră acum și în grupul de