Intră acum și în grupul de
Inspectorii de stat din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava au suspendat activitatea unei societăţi comerciale de producţie şi distribuţie a produselor lactate din comuna suceveană Frumosu. Potrivit inspectorilor suceveni, ridicarea Autorizaţiei Sanitare de Funcţionare a fost motivată de deficienţele majore în ceea ce priveşte starea de întreţinere a spaţiilor din structura funcţională a unităţii.
Mai exact, pereţii şi tavanele erau afectate de mucegai, iar pavimentele cu plăcile de gresie erau degradate. De asemenea, degradate erau şi instalaţiile utilizate în producţia alimentară iar personalul nu avea examenele medicale făcute şi nici cursuri de igienă.
Unitatea va fi redeschisă numai cu avizul eliberat de D.S.P. Suceava, după remedierea deficientelor constatate.
Intră acum și în grupul de