Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a recunoscut, miercuri, că nu știe cu cât este plătit un angajat debutant în municipiul Suceava, dar deplânge situația debutanților din primărie care câștigă net 2300-2400 de lei.
Ion Lungu a spus într-o conferință de presă, referindu-se la legea adoptată de Parlament prin care se cresc salariile demnitarilor din administrația publică locală că primarii de municipii nu au solicitat niciodată majorări de salarii.
„Categoriile la care se face mărirea de salarii, primar, viceprimar, președinți de consilii județene, vicepreședinți, au salarii destul de bune”, a spus primarul.
Ion Lungu a arătat că sunt categorii de salariați în primării cu salarii nete sub 3000 de lei.
„Într-adevăr, în primării sunt niște categorii de salariați care au salarii nete sub 3000 de lei, care sunt la început, debutanți, consilieri, referenți, municitori. Sunt niște categorii în primărie care au salarii mici. Pleacă acasă cu 2300-2400 de lei pe lună, net. Nu e cazul aici la primar, viceprimar, directori din primării, secretarul”, a spus primarul.
Conferință de presă- Primăria SuceavaConferință de presă- Primăria Suceava
Publicată de NewsBucovina.ro pe Marţi, 27 septembrie 2022
El consideră că demnitarii din administrația publică locală au fost folosiți în acest proiect.
„Nimeni nu ne-a întrebat. Noi nu am solicitat, nimeni nu ne-a întrebat”, a spus Ion Lungu.
Primarul Sucevei consideră că salariile oferite debutanților în Primărie sunt mici.
„Să discutăm cinstit: un salariu de 2300-2400 de lei în mână nu e un salariu mare”, a arătat Lungu.
Întrebat ce salariu are un debutant în mediul privat în municipiul Suceava, primarul a răspuns sincer: „Nu știu. Salariul minim, probabil”.
Ion Lungu a subliniat că de multe ori a spus că s-au întâmplat lucruri anormale că s-au mărit salariile la bugetari, iar în mediul privat nu s-a făcut nimic și că din acest motiv este și o criză a forței de muncă.
„Foarte mulți au plecat în Occident. Care a prins un loc la bugetari, a rămas la bugetari”, a declarat primarul.
El a întărit că la categoriile de salarii care se majorează acum nu era necesar și că era de așteptat să crească salariile angajaților de la baza organigramei.
„Noi vrem să facem performanță în Primărie. Avem atâtea fonduri europene. Vrem să formăm corpuri profesioniste de funcționari publici de a merge pe o idee pozitivă. Chiar de la început. Vine un arhitect debutant în Primărie. Îi dai 3000 de lei? De asta nu avem arhitecți în primărie”, a explicat Ion Lungu.
El consideră că pentru specialistul care vrea să facă o carieră în administrația locală trebuie să i se ofere o șansă.
„Dacă se pune problema, să se majoreze salariile la alte categorii de salariați, unde e baza și au salarii mai mici. Aici, sus, primarul, viceprimarul, directorii, șefii de servicii, nu-i cazul”, a spus Lungu.
El a precizat că are salariul de 18.700 de lei la care se adaugă sporul de 25 la sută pentru că lucrează cu fonduri europene și ajunge la 20.300 de lei, iar net este 13.000 de lei.
„Am avut salarii și mai mari. Când lucram la Combinatul de Celuloză și Hârtie aveam cel mai mare salariu din județ. Aveam în cartea de muncă cel mai mare salariu din județ. Sunt învățat cu salarii mari”, a spus Ion Lungu.
Intră acum și în grupul de