Spitalul Județean de Urgență „Sf Ioan cel Nou” Suceava va avea începând cu data de 1 octombrie un nou director de îngrijiri interimar. Asistenta șefă a UPU Suceava, Mihaiela Hreceniuc va fi noul director de îngrijiri interimar


Intră acum și în grupul de

Asistenta șefă a Unității de Primiri Urgențe a SJU Suceava, Mihaiela Hreceniuc, este începând cu data de 1 octombrie 2022 noul director de îngrijiri interimar al spitalului.

Vicepreședintele CJ Suceava, Neculai Barbă, ne-a declarat că numirea fost aprobată în data de 27 septembrie 2022 prin dispoziția semnată  președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur,  la propunerea managerului unității spitalicești, dr. Alexandru Calancea.

Funcția de director de îngrijiri este ocupată, până pe 30 septembrie 2022 inclusiv,  de asistenta medicală Lorena Oana Stanciu.

Mihaiela Hreceniuc este asistent medical principal, a absolvit studii superioare și ocupă din luna decembrie 2016 funcția de asistent șef al Unității de Primiri Urgențe din cadrul SJU Suceava.

Barbă a spus că s-a mai aprobat în aceeași dată prelungirea interimatului  economistei Renate Simader  în funcția de director financiar-contabil al  SJU Suceava, dar și prelungirea interimatului actualului director medical al SJU Suceava, dr. Dimitrie Siriopol, propunerile fiind înaintate de managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea .

De precizat este că aceste dispoziții intră în vigoare începând din data 1 octombrie 2022, urmând ca ulterior să fie anunțată organizarea unor concursuri pentru ocuparea acestor trei funcții de conducere din cadrul SJU Suceava.

(LB)


Intră acum și în grupul de