Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, că un număr de 2500 de suceveni ar putea să-și caseze mașinile printr-un program comun realizat de Ministerul Mediului și autoritățile locale.
„Sperăm să demareze odată programul de casare a mașinilor mai vechi de 15 ani. Avem o presiune la Primărie. Am deschis o listă informală cu cei care doresc acest lucru”, a spus primarul.
Ion Lungu a menționat că din datele pe care le deține, din 14 octombrie ar urma ca fiecare primărie să se înscrie pentru acest program, urmând ca din 21 octombrie să se depună cererile de finanțare.
El a precizat că municipalitatea suceveană are în buget alocată suma de 1,5 milioane de lei, ceea ce reprezinta inițiat cofinanțarea locală pentru casarea unui număr de 1000 de mașini vechi, dar că după ce s-a decis ca autoritățile locale să contribuite cu 600 de lei pentru fiecare mașină casată, numărul mașinilor care vor putea fi casate se ridică la 2500.
Primarul a explicat că după ce apare actul normativ privind acest program, Consiliul Local Suceava va emite o hotărâre prin care vor fi transferate în registrul respectiv cererile înregistrate.
Ion Lungu a mai spus că au fost până în prezent făcute circa 400-500 de solicitări pentru înscrierea în program.
Intră acum și în grupul de