Intră acum și în grupul de
Un bărbat a furat capacele de la roțile mașinii de poliție care era parcată în zona centrală a comunei Bosanci.
Bărbatul a avut nevoie de foarte puțin timp pentru a reuși să fure capacele de la roțile mașinii de poliție potrivit imaginilor unei camere de supraveghere.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar șef Ionuț Epureanu, a declarat pentru News Bucovina că în cauza privind sustragerea unor capace de la roțile unei autospeciale, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
În acest caz a fost identificat principalul suspect, fiind administrat material probator în vederea stabilirii activității infracționale și dispunerii măsurilor procesuale legale.
Intră acum și în grupul de