Intră acum și în grupul de
ISU Suceava a transmis, marți, că odată cu răcirea vremii, am început să ne confruntăm și cu incendiile specifice sezonului rece.
„Câteva minute și totul se poate transforma în scrum! Cine nu a trecut printr-o astfel de tragedie nu cunoaște puterea incendiului și efectele devastatoare pe care le poate avea!”, arată ISU Suceava.
De aceea, ca de fiecare dată, ISU Suceava roagă cetățenii să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie.
Coșuri pentru evacuarea fumului
– coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;
– în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;
– coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.
Sobe cu şi fără acumulare de căldură
– sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate;
– pardoseala combustibilă din faţa uşilor sobelor va fi protejată cu o tablă de dimensiunile 50×70 centimetri, asigurând astfel protecţia faţă de căderea accidentală a jarului sau a lemnelor aprinse;
– focul din sobe va fi supravegheat în permanenţă;
– nu lăsaţi copiii să alimenteze soba;
– evitaţi supraîncălzirea sobelor;
– nu se va încărca soba cu lemne pe parcursul nopţii.
Instalaţii electrice
– se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;
– se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;
– evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice.
Instalaţii de încălzire
– aprinderea focului la aragaz sau în sobele alimentate cu gaze naturale se va face pe principiul „gaz pe flacără”;
– cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat şi se vor stinge cu apă;
– verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face numai cu emulsie din apă şi săpun; în niciun caz cu flacără deschisă;
– pentru încălzirea camerelor de locuit se vor utiliza numai aparate electrice omologate.
Intră acum și în grupul de