Intră acum și în grupul de
După ce s-a răsturnat într-o livadă, un tânăr a fost proiectat prin geamul lateral al maşinii pe care o conducea, alegându-se cu o fractură de coloană. Potrivit Inspectoratului de poliţie Judeţean Suceava, vineri, la ora 16.20, pe DN 17A, la km 27, pe raza comunei Vatra Moldoviţei, S. Dorel, de 25 ani, din oraşul Vicovu de Sus, în timp ce conducea autoturismul, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, acoperit cu mâzgă, a pierdut controlul asupra direcției de mers.
Autoturismul a părăst partea carosabilă spre stânga, în sensul de mers, răsturnându-se într-o livadă.
În urma impactului conducătorul auto a fost proiectat din autoturism pe geamul lateral al portierei din partea stângă, acesta neutilizând centura de siguranță, fiind singur în autoturism.
Tânărul a fost rănit grav, fiind diagnosticat cu „fractură de coloană, fractură gambă dreaptă”, ce necesită peste 30 de zile de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite, recoltându-i-se probe biologice.
Intră acum și în grupul de