Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, miercuri, că heliportul de pe Spitalul Județean Suceava are toate avizele necesare pentru a funcționa și că se mai așteaptă un aviz de la Ministerul Sănătății pentru includerea în organigramă a șase posturi pentru deservirea acestuia.
El a declarat că acest heliport este foarte necesar pentru cazurile de urgență.
Flutur a spus că a fost amenajată o suprafață de 1220 de mp pentru aterizarea elicopterelor, au fost realizate spații de deservire, a fost prelungită casa lifturilor și că un lift comunică direct între UPU și heliport.
El a menționat că este o investiție făcută cu fonduri ale CJ Suceava.
„Intenția noastră este conectăm SJU Suceava cu alte spitale din țară, dar și cu punctele de urgență din județ sau din alte județe. În paralel construim un punct aero-medical la Câmpulung Moldovenesc pe o suprafață de 5000 de mp unde va fi un hangar cu un elicopter SMURD pentru județul Suceava”, a arătat președintele Flutur.
Potrivit acestuia, complexitatea intervențiilor de la SJU Suceava face ca acest spital să fie, în ultima perioadă, spital regional și că mulți pacienți și din județele vecine se adresează acestui spital care, cu acest heliport, va fi și mai accesibil.
Flutur a adăugat că în funcție de complexitate, cazurile mai complicate de la SJU Suceava ar putea să fie transferate la spitale și mai bine dotate din țară.
El a mai declarat că investiția mai are nevoie de un aviz de la Ministerul Sănătății pentru a include în organigramă șase posturi pentru cei care deservesc acest heliport.
Intră acum și în grupul de