Laval (Franta) si Suceava sunt infratite de la finele saptamanii trecute


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, tocmai a revenit din Franţa, unde, la Laval, aşa cum anticipa, a semnat, împreună cu deputatul-primar Guillaume Garot, Acordul de înfrăţire între oraşele Laval şi Suceava.

Ion Lungu a anunţat la întoarcerea la Suceava că, sâmbătă, 20 noiembrie, a semnat alături de deputatul-primar Guillaume Garot documentul care certifică relaţiile de apropiere dintre Suceava şi Laval, specificând că, prin acesta şi prin dialogul purtat în jurul acestui document oficial, s-a stabilit colaborarea în mai multe domenii de activitate a celor două localităţi.

Astfel, înfrăţirea dintre Suceava şi Laval vizează „promovarea dezvoltării şi consolidării relaţiilor dintre reprezentanţii domeniului economic; colaborare în domeniul protecţiei mediului înconjurător; favorizarea schimburilor de experienţă în domeniul educaţiei, dezvoltării culturale şi a turismului; facilitarea schimburilor de experienţă în domeniul sanitar şi social”, ne-a specificat primarul Sucevei.

Primarul Ion Lungu ne-a precizat, de asemenea: „Am convenit împreună să dezvoltăm mai multe proiecte, primul fiind în domeniul cultural în anul 2011, când se vor sărbători Zilele Europene ale Patrimoniului. De asemenea, oraşul Laval va acorda consiliere pentru dezvoltarea unei zone metropolitane în oraşul Suceava”.

Oraşul Laval face parte din departamentul Mayenne (fiind cel mai mare oraş din acest departament), regiunea Ţara Loarei, funcţionând într-o aglomerare (tip zonă metropolitană) alături de alte 19 localităţi (20 împreună cu el), numărând aproximativ 100.000 de locuitori.

Sediul zonei metropolitane se află în oraşul Laval, iar primarul oraşului este preşedintele acestei aglomerări.


Intră acum și în grupul de