O suceveanca va fi premiata de presedintele Barack Obama


Intră acum și în grupul de

Suceveanca Emilia Moroşan, ce realizează cercetări în astronomie, fizică şi chimie, va fi premiată de preşedintele S.U.A. alături de alţi 84 de cercetători. Ea va primi de la Barack Obama cea mai înaltă distincţie acordată de preşedinţia americană pentru debut în cariera ştiinţifică.

Emilia Moroşan, stabilită de 10 ani în Statele Unite ale Americii, a urmat studiile gimnaziale ale Şcolii Nr. 8 din Suceava, apoi cursurile Liceului de Informatică, actualmente cunoscut sub titulatura de Colegiul Naţional de Informatică “Spiru Haret”, continuându-şi apoi studiile superioare la Facultatea de Fizică de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”din Iaşi, de unde a absolvit în 1999. În prezent, este profesor-asistent în fizică, astronomie şi chimie la Universitatea Rice din Houston, Texas.

Potrivit www.jurnalul.ro, “Emilia Moroşan va merge la Casa Albă pe 13 decembrie, pentru ceremonia de acordare a << Presidential Early Career Awards for Scientists and Engineers>> (PECASE). Acest premiu a fost lansat de Bill Clinton în 1996, pentru a-i onora pe cei cu rezultate deosebite în cercetare şi educaţie ştiinţifică.

Câştigătorii sunt nominalizaţi de 10 agenţii şi departamente federale şi se aşteaptă să aducă importante contribuţii la economia SUA. De obicei, distincţiile vin însoţite şi de fonduri de cercetare pentru o perioadă de până la cinci ani.

<< Sunt foarte încântată! Bineînţeles, recunoaşterea aceasta este un lucru extraordinar, dar partea cea mai bună e că voi primi fonduri suplimentare şi voi putea angaja mai mulţi oameni care să facă această muncă minunată >>, a declarat Emilia Moroşan.

Românca a fost nominalizată la premiile prezidenţiale de Biroul de Cercetare Strategică a Forţelor Aeriene, care i-a finanţat până acum programele de cercetare. De când e la Universitatea Rice, Emilia Moroşan a câştigat şi premiul pentru carieră al Fundaţiei Naţionale pentru ştiinţă, o agenţie guvernamentală din Statele Unite ale Americii care se ocupă de promovarea ştiinţei şi ingineriei prin intermediul programelor de cercetare şi educaţie”, se precizează în ediţia online a cotidianului Jurnalul Naţional.

Paşii spre America şi spre reuşită ai sucevencei au fost mărunţi, dar siguri, după cum ne povesteşte chiar mama ei. “În ultimul an de facultate, Emilia şi-a depus CV-ul pentru a fi acceptată la studii doctorale în America. După aflarea unui rezultat pozitiv, s-a înscris la cinci universităţi din S.U.A., iar după plecare sa, am primit mult timp răspunsuri cum că a fost acceptată şi la alte universităţi. Iniţial, a plecat în Iowa, după care s-a stabilit în statul Ohio, avându-l alături şi pe bărbatul care avea să-i devină ulterior soţ, la rândul său profesor universitar.

A plecat în State pe data de 4 iunie 2000, iar pe 19 mai 2001 a revenit în ţară pentru a face nunta. A făcut doctoratul în America, pe perioada a 5 ani, apoi a făcut doi ani de rezidenţiat la Universitatea la care lucrează în prezent ca cercetător. În anul 2000, înainte să plece din ţară, a lucrat câteva luni ca profesor de fizică la Liceul de Informatică Suceava, post pe care l-a obţinut în urma unui concurs.

Am fost la ea acum doi ani şi sunt mândră de ce a putut realiza acolo. America este o altă lume. Emilia e bine, mai ales că anul trecut, în luna ianuarie, a devenit mămică”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, mama Emiliei Moroşan, Elena Oniu.

Sursa foto: www.jurnalul.ro


Intră acum și în grupul de