Flutur: În cadrul parteneriatului CJ Suceava-Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților vor fi semnate patru proiecte europene pentru restaurarea a două mănăstiri și două biserici din lemn


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, miercuri, că în cadrul parteneriatului dintre Consiliul Județean Suceava și Arhiepiscopia Sucevei, va fi prezent, joi, alături de o delegație a Arhiepiscopiei, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene unde se vor semna patru proiecte în valoare de 6,5 milioane de euro pentru restaurarea a două biserici din lemn și a două mănăstiri.

Potrivit acestuia, parteneriatul dintre Consiliul Județean Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a fost încheiat din luna martie a acestui an în vederea sprijinirii de proiecte de refacere de biserici și mănăstiri.

Cele patru proiecte care vor fi finanțate se referă la lucrări de restaure în valoare de 2,75 milioane de euro la Mănăstirea Slatina, și tot de 2,75 milioane de euro la Mănăstirea Arbore, și de câte 500.000 de euro la biserica de lemn din satul Colacu din comuna Fundu Moldovei și la biserica de lemn din Botoșana.

„Este o continuare a sprijinului acordat monumentelor istorice din județul Suceava pentru consolidarea și păstrarea lor. Consiliul Județean Suceava se angajează prin acest parteneriat să promoveze rutele culturale ale bisericilor din lemn și ale mănăstirilor din județul Suceava”, a spus Flutur.

El a adăugat că CJ Suceava va contribui la promovarea acestora prin organizarea de evenimente, amenajarea de trasee turistice, publicarea de materiale publicitare pentru a crește numărul de turiști. „Dacă ne referim la Mănăstirea Slatina, Consiliul Județean Suceava a finalizat modernizarea drumului județean Mălini – Slatina și pregătește modernizarea drumului care să lege Slatina de Gura Humorului prin Valea Moldovei. Pentru Mănăstirea Arbore, ctitorie a hatmanului Luca Arbore, Consiliul Județean Suceava a modernizat drumul care face legătura cu localitatea Arbore și pregătește organizarea de evenimente culturale pentru promovarea mănăstirii de la poalele Obcinei Mari”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

Președintele CJ Suceava a menționat că bisericile din lemn de la Colacu, Fundu Moldovei și de la Botoșana intră în circuitul bisericilor din lemn din județul Suceava,  valoroase ca arhitectură și despre care s-a vorbit prea puțin în această perioadă.

El susține că promovarea mai înseamnă, pe lângă pelerinaje și organizarea de nunți tradiționale și alte evenimente culturale cu specific tradițional satului bucovinean.


Intră acum și în grupul de