Inginerul Ioan Hanușteac, unul dintre promotorii dezvoltării agriculturii și a satului românesc, a trecut la cele veșnice


Intră acum și în grupul de

Inginerul Ioan Hanușteac, unul dintre promotorii dezvoltării agriculturii și a satului românesc, a trecut, sâmbătă la cele veșnice.

Ioan Hanușteac s-a născut în data de 23 septembrie 1939, în satul Buninți, comuna Mihoveni, actuala comună Șcheia, într-o familie de oameni gospodari.

Copilăria si-a petrecut-o în zona Sucevei, a urmat cursurile liceale la Liceul „Ștefan cel Mare” și apoi  cursurile Facultății de Agronomie la Iași, după care s-a întors ca tânăr inginer agronom stagiar, pentru a urma o viață întreagă dedicată agriculturii din județul Suceava.

Ioan Hanușteac a fost, rând pe rând, inginer, inginer șef, director al Întreprinderii de Îmbunătățire și Exploatare a Pajiștilor Suceava, cea care după revoluție s-a transformat în SC Sagra SA.

Ioan Hanușteac a fost unul dintre oamenii care a cunoscut la propriu întregul județ, activitatea profesională, dar și cea civică purtându-i pașii prin toate localitățile, acolo unde a fost alături de cei care au ales să ducă mai departe viața satului românesc.

 În activitatea publică a fost ales de mai multe ori consilier județean, fiind unul dintre promotorii dezvoltării agriculturii și a satului românesc, de numele său fiind legate multe proiecte importante, care au produs schimbări pentru întreaga comunitate.


Intră acum și în grupul de