Poliția Suceava: Peste 500 de șoferi testați pentru consum de alcool și substanțe interzise. Polițiștii au reținut 69 de permise de conducere din care 22 pentru consum de băuturi alcoolice


Intră acum și în grupul de

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și substanțe interzise dar și pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, în week-end polițiștii suceveni au desfășurat o amplă acțiune la nivel județean, fiind implicați peste 200 de agenți și ofițeri din structurile rutiere și de ordine publică.

În cadrul acțiunii au fost testați cu aparatul etilotest 516 conducători auto. Au fost aplicate 468 de sancțiuni contravenționale în valoare de 211.865 lei.

Polițiștii au reținut 69 de permise de conducere din care 22 pentru consum de băuturi alcoolice.

De asemenea, au fost constatate în flagrant 11 infracțiuni la regimul rutier.

„Prezența activă în trafic a polițiștilor a dus la identificarea la timp a celor care au nesocotit legea, consumând alcool și urcându-se la volan, în toate cazurile fiind suspendat dreptul de a conduce vehicule sau fiind întocmite dosare penale, prevenindu-se astfel producerea unor tragedii rutiere”, arată sursa citată.

Astfel, la data de 23.10.2022, în jurul orei 23:40, un bărbat din comuna Poiana Stampei a fost depistat conducând autoturismul pe DN 17 raza comunei Poiana Stampei în timp ce avea o concentrație alcoolică de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 23.10.2022, în jurul orei 23.50, lucrătorii patrulei de siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce executau activități specifice, conform Planului de acțiune întocmit la nivelul I.P.J. Suceava  pe linie de alcool, au oprit pentru control autoturismul care circula pe DN 2 Gălănești și era condus de către un bărbat domiciliat în comuna Gălănești, posesor al permisului de conducere valabil. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat faptul că persoana depistată la volan emana halenă alcoolică motiv pentru care s-a procedat la testatarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l  alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți unde s-a procedat la prelevarea a două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La data de 22.10.2022, orele 23.25, un bărbat de 56 de ani din Plopeni, oraș Salcea a condus autoutilitara pe DN29 în Plopeni având o îmbibație alcoolică de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii recomandă:

Nu vă urcaţi sub nicio formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interszise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

Consumul de alcool și drog constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

Nu uitați, comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!


Intră acum și în grupul de