Contracte de 60 de milioane de lei prin PNRR pentru renovarea de blocuri din centrul Sucevei semnate de ministrul Dezvoltării


Intră acum și în grupul de

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a semnat, miercuri 29 de noi contracte finanțate prin Componenta 5 – Valul renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență între care cinci contracte vizează județul Suceava.

Potrivit ministerului, contractele vizează renovarea și creșterea eficienței energetice ale unor clădiri rezidențiale multifamiliale și clădiri publice, iar valoarea totală a acestora este de 514.912.627,06 lei.

„Aceste contracte se alătură celorlalte 42 semnate până în prezent pentru eficientizarea energetică și reabilitarea unor clădiri, prin PNRR, respectiv celor 15 contracte pentru elaborarea unor planuri de amenajare a teritoriului”, a subliniat ministrul dezvoltării.

Contractele de finanțare semnate vizează în județul Suceava reabilitarea și eficientizarea termică a clădirii P+3, cu destinația de internat (cămin C6), amplasată în incinta Colegiului Național ”Nicu Gane”, municipiul Fălticeni – 13.788.356,68 lei, renovarea energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din zona centrală a Municipiului Suceava din cadrul Asociației de proprietari nr. 3 – 12.959.389,25 lei; renovarea energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din zona centrală a municipiului Suceava din cadrul Asociației de proprietari Centru – 34.921.958,70 lei, renovarea energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din zona centrală a municipiului Suceava din cadrul Asociației de proprietari nr. 3 – 13.531.236,77 lei și creșterea performanței energetice pentru blocurile de locuințe din comuna Cornu Luncii (jud. Suceava) – 10.443.841,32 lei;

Pe data de 23 octombrie s-a încheiat cel de-al doilea apel de proiecte pentru componenta Valul Renovării, bugetul de 985.405.000 de euro a fost depășit, iar ministerul a primit 1.808 de cereri de finanțare, în valoare de 3.171.630.822,46 de euro – a reamintit ministrul.


Intră acum și în grupul de