Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, alături de deputatul Ioan Balan și primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a participat, duminică, la invitația primarului Viorel Cucu la sfințirea Bisericii din lemn cu hramul „Sfântul Dumitru”, a clopotelor și la punerea pietrei de temelie a noii biserici din Adâncata.
Potrivit lui Flutur, Consiliul Județean Suceava are un parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, încheiat în luna martie a acestui an, în vederea sprijinirii de proiecte de refacere de biserici și mănăstiri și includerea lor în circuitul turistic.
„Recent am semnat la București două proiecte în valoare de 1 milion de euro pentru restaurarea a două biserici din lemn din satul Colacu, comuna Fundul Moldovei și din Botoșana”, a spus președintele Flutur.
El a reamintit că județul Suceava are 35 de biserici din lemn din care 17 sunt incluse în Ruta bisericilor de lemn din Bucovina, cea mai veche fiind la Putna (sec. XIV).
„Îl felicit pe primarul Viorel Cucu pentru implicare și pe Părintele Paroh Pascal Mitu pentru organizarea taberelor de creație și tradiție românească”, a conchis Gheorghe Flutur.
Intră acum și în grupul de