Viceprimarul Lucian Harșovschi: Sistemul de e-Ticketing este funcțional începând de astăzi. Automatele vor elibera bilete de călătorie cu valabilitatea de 60 de minute


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a anunțat, marți, că sistemul e-Ticketing este funcțional, în sistem hibrid, urmând ca până la sosirea tuturor autobuzelor electrice comandate să se poată achiziționa bilete și din autobuz.

„Sucevenii își pot achiziționa bilete, abonamente nenominale și carduri de călătorie ce pot fi încărcate cu bani de la cele 22 de automate amplasate în stațiile de călători, cu cash sau card. De asemenea, în 47 de stații sunt în teste panourile de afișaj, ce indică numărul liniei și timpul în care autobuzul ajunge în stație”, a precizat viceprimarul.

Harșovschi a menționat că în perioada de acomodare biletele vor putea fi cumpărate și din autobuz, iar până la sosirea tuturor autobuzelor electrice, liniile 2 și 5 vor circula doar în sistem clasic.

Automatele vor elibera bilete de călătorie cu valabilitatea de 60 de minute, prețul acestuia este de 2,5 lei, iar odată cu introducerea tuturor autobuzelor electrice, se vor elibera bilete cu valabilitate de 100 și 200 de minute, prețul lor fiind de 3, respectiv 5 lei, a explicat viceprimarul.

Pentru îndrumarea călătorilor, în fiecare stație/autobuz sunt afișate informații ajutătoare, iar de asemenea, vor fi persoane care să vină in ajutorul celor care au nevoie.

„Abonamentele elevilor vor fi eliberate o singură dată, sub formă de card cu valabilitate până la 15 septembrie 2023. Acestea se pot achiziționa de la cele patru puncte de vânzare din stațiile: Obcini, Gara Burdujeni, Centru și Orizont”, a menționat viceprimarul.

Lucian Harșovschi a mai anunțat că începând cu luna decembrie se va introduce și o aplicație de mobil, SuceavaPass prin intermediul căreia sucevenii vor putea fi la curent cu liniile din Suceava, traseul acestora, și își vor putea achiziționa bilete/abonamente/carduri de călătorie online.

Eventualele nereguli/neclarități vor putea fi semnalate la numărul de telefon 0742264158, a precizat viceprimarul.


Intră acum și în grupul de