Poliția Suceava constată în acest an un trend descendent al accidentelor rutiere în județ și pe fondul măsurilor ferme luate: 192 de șoferi au ajuns în arest și aproape 5000 de permise au fost reținute


Intră acum și în grupul de

Poliția Județeană Suceava a anunțat, vineri, că a primit, cu sprijinul autorităților locale, respectiv al primăriilor și consiliilor locale din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Dorna Candreni, Fălticeni, Gura Humorului și, dar și al Consiliului Județean Suceava prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, un număr de nouă aparate performante pentru testarea consumului de substanțe interzise Drugger DrugTest 5000.

Aparatele vor intra în dotarea Serviciului Rutier – IPJ Suceava, Poliției Municipiului Suceava, Poliției Municipiului Vatra Dornei, Poliție Municipiului Fălticeni, Poliției Municipiului Rădăuți, Poliției Municipiului Campulung Moldovenesc, Poliției Orașului Gura Humorului și Poliției Orașului Siret.

Valoarea aparatelor pentru testarea consumului de substanțe interzise Drugger DrugTest 5000 intrate în dotarea IPJ Suceava este de cca. 160.000 lei.

La predarea unei părți a acestor aparate către structurile beneficiare au participat, vineri, președintele ATOP Suceava, consiliderul județean Tudor Plăcintă, dar și directorul Poliției Locale Suceava,  Ovidiu Doroftei.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisar șef Ionuț Epureanu, a prezentat cu acest prilej aspecte privind evoluția situației operative pe linie rutieră și implicit motivele pentru care este necesară dotarea cu aparate pentru testarea consumului de substanțe interzise.

Astfel, potrivit cms. șef Epureanu, s-a remarcat un trend descendent al accidentelor rutiere în perioada ianuarie-noiembrie 2022 fiind înregistrate 133 de accidente rutiere grave, cu 15 mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut, rezultând decesul a 55 de persoane față de 76 în anul precedent.

El a evidențiat și fermitatea polițiștilor rutieri în ceea ce privește dispunerea măsurilor preventive, arătând că în acest an au fost reținute și introduse în arestul IPJ Suceava 192 de persoane care au săvârșit infracțiuni la regimul rutier.

De asemenea, doar în primele 9 luni ale anului au fost reținute 4.739 permise de conducere și 1.144 certificate de înmatriculare, fiind aplicate 28.387 sancțiuni contravenționale la regimul rutier.

Comisarul șef Ionuț Epureanu a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în creșterea gradului de siguranță rutieră și autorităților locale care au sprijinit prin efort financiar dotarea cu aparate performante pentru testarea consumului de substanțe interzise, fiind astfel create premisele unei activități mult mai eficiente pe această linie.


Intră acum și în grupul de