Intră acum și în grupul de
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a oferit duminică, la finalul Liturghiei arhierești și a Parastasului pentru ctitori oficiată în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” pentru a marca împlinirea a 500 de ani de la sfințirea Bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, mai multe cadouri și ordine celor cărora consideră că s-au implicat în lucrarea Bisericii.
„Aduc cuvânt de mulțumire Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou, Arhiepiscopul nostru, pentru misiunea pe care o face în această parte a țării de mai bine de 600 de ani”, a spus IPS Calinic.
Totodată, înaltul ierah speră ca Sf. Ioan cel Nou se va apleca în continuare asupra acestui popor.
„Să-l rugăm la acest moment foarte important să mijlocească înaintea mult milostivului Dumnezeu așa cum a făcut-o și până acum pentru acest popor răstignit de nenumărate ori, dar înviat tot de atâtea ori în decursul istoriei”, a mai spus IPS Calinic.
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a oferit Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, o copie a icoanei făcătoare de minuni de la Catedrala arhiepiscopală ce a fost făcută în secolul XVIII și i-a transmis acestuia că are obligația să fie mai des prezent în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților pentru că este pomenit la fiecare Sf. Liturghie
Totodată, aceeași copie a icoanei făcătoare de minuni a fost oferită președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, prefectului Alexandru Moldovan, primarului Ion Lungu, senatorului Ioan Stan, vicepreședintelui CJ Suceava, Niculai Barbă, directorului Bibliotecii Naționale, Adrian Cioroianu, administratorului județului Suceava, Irina Vasilciuc, și prof. Gheorghe Onișoru, de la Academia Oamenilor de Știință.
IPS Calinic a conferit Crucea Bucovinei mai multor preoți, dar și primarului comunei Putna, Gheorghe Coroamă, pentru contribuția la realizarea manifestărilor sub genericul „Moştenirea Mușatină – istorie, credinţă cultură”.
Totodată, a fost conferit Ordinul Mușatinii starețului mănăstirii Cetățuia, directorului economic al RNP Romsilva, Rusu Vasile, șefului Gărzii de Mediu Suceava, Adriana Iordache, șefului APM Suceava, Maria Mădălina Nistor, lui Iulian Chiriac, Elisabetei Văidean și Xeniei Vodă din cadrul Primăriei Suceava, dr. Liviu Cârlan-șeful UPU Suceava, Constantin Ungurașu, Ioan Hurjui, consilier Curtea de Conturi, Adrian Bidu, secretar de stat Ministerul Mediului, Eugen Roman adjunct al șefului IPJ Suceava, Ioan Crap, fost șef al IPJ Suceava, Gabriela Voicu, inspector ISC Suceava, Elenei Zahariuc din cadrul CJ Suceava, Zaharie Rusu, primarul comunei Bilca, Gabrielei Mihai, directorul Școlii nr. 1 Suceava și Elenei Moroșan.
IPS Calinic a mai conferit Medalia Jubială mai multor persoane.
„Cei care au fost evidențiați de-a lungul acestui an cu diferite ocazii sunt cei care atunci când Biserica a avut nevoie au avut o ușă deschisă pentru Biserică. Nu le-am oferit acestea pe bază de prietenie așa cum încearcă unii pe site-uri să spună, ci doar cei care s-au implicat în lucrarea Bisericii cu foarte-foarte multă seriozitate”, a concluzionat IPS Calinic.
Liturghia arhierească și Parastasul pentru ctitori a fost oficiat de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, și cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Intră acum și în grupul de