Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat, luni, mai multe lucrări de modernizare a unor drumuri județene și și-a exprimat mulțumirea de modul în care s-a lucrat.
El a fost pe drumul județean care leagă Liteni de Fălticeni, proiect realizat de Consiliul Județean Suceava, o investiție de 7,4 milioane de euro pe o lungime de 17 kilometri.
Flutur a spus că este un drum modern cu o lățime de opt metri unde au fost realizate șanțuri pe circa 20 de kilometri lungime, de-o parte și de alta a drumului și au fost făcute și 550 de podețe pentru intrarea în gospodării.
Președintele CJ Suceava a amintit că în timpul lucrărilor a fost o problemă cu o alunecare de teren pe 400 de metri în comuna Hârtop și s-a modificat proiectul, fiind realizată stabilizarea terenului cu coloane din beton de 12 metri adâncime.
Flutur a menționat că în localitatea Hârtop sunt foarte multe alunecări de teren, și că numele localității vine chiar de la faptul că sunt multe hârtoape.
El a subliniat că acest drum este legătura dintre Fălticeni și Liteni, mai exact dintre Fălticeni și viitoarea autostradă A 7 care este extrem de importantă.
„Sunt mulțumit și de constructor. Ne-au ascultat. De câte ori am intervenit au fost prompți și cred că e un model pe care vreau să-l multiplic în județul Suceava în perioada care urmează”, a declarat Gheorghe Futur.
Președintele CJ Suceava a explicat că prioritățile în toate localitățile au fost aducțiuni de apă și canalizare, drumuri și trotuare, în special spre școli.
Gheorghe Flutur a vizitat și șantierul drumului județean Mălini-Slatina-Găinești, modernizat tot printr-un proiect al Consiliului Județean Suceava pe o lungime de aproape 13 kilometri cu 5,3 milioane de euro.
„Este un drum extrem de important care duce spre Mănăstirea Slatina, ctitorie a lui Alexandru Lăpușneanu, dar și spre satul Găinești”, a spus Flutur.
El a menționat că lățimea drumului este de opt metri și că au fost realizate patru poduri noi, iar patru poduri au fost reabilitate.
Totodată, Flutur a adăugat că în această perioadă în această localitate s-a lucrat și la o investiție foarte mare de apă și canalizare.
Președintele CJ Suceava a precizat că se lucrează și la drumul Mălini-Borca, drum care leagă județul Suceava de județul Neamț, așa numitul „drum al talienilor” din romanul Baltagul.
Totodată, spre Valea Moldovei-Capu Câmpului, CJ Suceava pregătește un proiect cu finanțare europeană prin POR de modernizare a unui drum care să realizeze legătura între Slatina și Gura Humorului.
Gheorghe Flutur a precizat că în acest an s-au modernizat în județul Suceava 230 de kilometri de drumuri județene și că proiectele de modernizare continuă în toate zonele.
Intră acum și în grupul de