Intră acum și în grupul de
Căruțașul care a fost accidentat grav, miercuri dimineața, la Lămășeni a fost transferat de la Spitalul din Fălticeni la Spitalul Județean de Urgență Suceava unde a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență.
Purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, dr. Dan Teodorovici, a precizat că bărbatul a ajuns la UPU Suceava, prin transfer de la CPU Fălticeni, politraumatizat , intubat și ventilat mecanic cu traumatism cranio-cerebral grav cu multiple fracturi, contuzii cerebrale și hematom subdural, contuzie toraco-abdominală , fractură humerus stang.
Acesta a fost internat în secția de neurochirurgie urmând să fie supus unei intervenții chirurgicale de urgență.
„Prognosticul este din păcate rezervat”, a precizat dr. Teodorovici.
Potrivit sergent major Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, un atelaj hipo a ieșit, miercuri dimineața, în afara părții carosabile pe raza localității Lămășeni.
În urma evenimentului, un bărbat de aproximativ 60 de ani care se afla în căruță, a fost preluat de către echipajul SMURD și ulterior transport la spital în stare de semiconștiență.
În urma evenimentului, calul a fost găsit decedat, a precizat sursa citată.
Intră acum și în grupul de