Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat, miercuri, la dezbaterea publică pentru determinarea traseului centurii ocolitoare a orașului Gura Humorului de față cu proiectantul, dar și cu primarii din Capu Câmpului, Păltinoasa, Frasin și Gura Humorului cu reprezentanți ai societății civile care au pus foarte multe întrebări.
El a spus că aceasta este o investiție care se dorește să fie realizată cu fonduri europene pe o lungime de 10,7 kilometri care să ocolească orașul Gura Humorului prin lunca râului Moldova și să iasă în Frasin.
În cadrul dezbaterii au fost prezentate două variante de traseu.
„Sper să fie finalizat studiul de fezabilitate până la mijlocul lunii decembrie ca să putem obține autorizația de mediu și să putem trimite la finanțare”, a spus Flutur.
El a reamintit că acest proiect a fost asumat de Consiliul Județean Suceava, fiind o premieră în acest sens când o autoritate județeană preia un proiect al Ministerului Transporturilor.
„Noi, CJ Suceava ne-am asumat acest proiect. Am făcut în cadrul CJ Suceava o unitate specializată care se va ocupa de toată procedura de licitație și de construcție a șoselei ocolitoare Gura Humorului”, a spus Flutur.
El a arătat că această șosea leagă Suceava de Vatra Dornei, Bucovina de Ardeal și că „e nevoie ca de aer să deblocăm traficul pentru că vara două ore faci prin Gura Humorului”.
Președintele Flutur a subliniat că un sfert din populația județului trăiește în zona dintre Gura Humorului și Vatra Dornei și că de multe ori sunt blocaje în trafic.
Primarului orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a declarat că e o necesitate și nu un moft această șosea ocolitoare.
El a apreciat implicarea și curajul CJ Suceava pentru că se implică în ceea ce privește turismul și circulația din județul Suceava și a avut curajul de a prelua de la Ministerul Transporturilor și CNAIR o zonă vitală pentru dezvoltarea orașului Gura Humorului.
Ursaciuc a spus că orașul Gura Humorului este implicat sută la sută în acest proiect și că își dorește să devină realitate cât mai repede.
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat la mijlocul lunii septembrie că CNAIR a avizat proiectul pentru centura Gura Humorului, fiind luate în calcul inițial trei variante, iar în urma AMC 1 au rămas două variante. Prima variantă, marcată cu galben, cu o lungime de 10,078 km. se desprinde din Drumul de mare viteză Baia Mare -Suceava Lot 3, pe raza localității Frasin, care va fi și punct de început al VO Gura Humorului unde este prevăzut un nod de urcare din drumul național DN 17. În continuare se traversează cu un pod de aproximativ 280 metri râul Moldova, se intersectează cu drumul județean DJ 177D, râul Moldova și Humor pe care le supra traversează printr-un viaduct de aproximativ 5.120 metri ajungând până în zona de sud, în proximitatea gropii de gunoi sigilată a orașului Gura Humorului. O ultimă supra traversare se va realiza pe raza localității Păltinoasa, peste drumul județean DJ 177C, unde este prevăzut un pasaj de 40 metri. Traseul se finalizează și se conexează la traseul stabilit prin proiectul Drumul de mare viteză Baia Mare – Suceava Lot 3, unde pe raza comunei Păltinoasa se va realiza un nod rutier care se va descărca în sensul giratoriu existent aflat la intersecția dintre DN 17 și DN 2E. Traseul trece pe lângă aria protejată Piatra Pinului, iar nodul de la capătul traseului intersectează aria naturală Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși. În coridorul viitoarei variante nu se află terenuri contaminate și nici clădiri care necesită demolare. Datorită restricțiilor avute în zona ariei protejate, pe această zonă viteza de proiectare se va reduce la 80 km/h pe aproximativ 1,5 km.
Cea de-a doua variantă luată în calcul, colorată în roșu, cu o lungime de de 8,281 km începe la fel ca prima variantă, dar va traversa drumul național DN 17 și calea ferată prin intermediul unui viaduct de aproximativ 200 metri unde este prevăzut un nod rutier. Ulterior va urmări traseul primei variante fiind prevăzut un viaduct peste DJ 177D, peste râul Moldova și râul Humor de aproximativ 5/120 m, până în proximitatea kilometrului 6+500 unde acesta face o buclă spre nord, ocolind pe la sud groapa de gunoi a orașului, și supra traversează cu un pasaj de 40 m DJ 177 C. În zona kilometrului 9+400 se va realiza un nod rutier care va asigura coborârea respectiv urcarea pe Varianta de ocolire asigurând toate relațiile de mers. De subliniat este că traseul propus nu afectează zone naturale protejate, cele mai apropiate arii fiind aria protejată Piatra Pinului și aria naturală Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși.
Intră acum și în grupul de