Intră acum și în grupul de
Patronul unei firme din Şcheia a rămas peste noapte fără fierul dintr-o remorcă din parcarea firmei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Gabriel Panţiru, poliţiştii din cadrul Poliţiei Comunale Şcheia au fost sesizaţi de B. Vasile, de 52 ani, din municipiul Suceava cu privire la faptul că în noaptea de 28-29.11.2010, persoane necunoscute au sustras dintr-o remorcă încărcată cu fier vechi, aflată în parcarea ce aparţine societăţii din comuna Şcheia, o cantitate de fier vechi, prejudiciul fiind de aproximativ 400 lei.
Astfel, în noaptea de 28/29.11.2010, în intervalul orar 17.00-07.00, persoane necunoscute au sustras cantitatea de 240 kg fier vechi (bucăţi de tablă, tablă inox, ţeavă rotundă, ţeavă neagră din oţel, cămăşi de rulmenţi, o tolă de transformator pătrată), dintr-o remorcă parcată în parcare. „Remorca din care s-a sustras fierul vechi este descoperită nefiind necesară forţarea sistemului de asigurare. Atât curtea societăţii cât şi parcarea este asigurată cu pază proprie, însă paznicul nu a observat momentul în care a fost sustras fierul vechi”, a precizat insp. Panţiru.
Poliţiştii au găsit-o suspectă de comiterea furtului pe C. Maria, în vârstă de 33 ani, din localitate. Mai exact, în dimineaţa zilei de 29.11.2010, orele 07.30, aceasta a predat fierul la centrul de achiziţii ce aparţine unei firme de specialitate, amplasată în cartierul Iţcani. La predare i-a fost întocmită o adeverinţă de primire şi plată, totodată fiind întrebată şi de provenienţa fierului, C. Maria precizând că acesta provine din gospodăria sa.
Întreaga cantitate de fier vechi a fost recuperată şi predată reclamantului, prejudiciul fiind recuperat în totalitate. Femeii i s-a întocmit dosar penal pentru „furt calificat”.
Intră acum și în grupul de