Ion Lungu despre trecerea pentru pietoni din șanț în parapet: E un subiect fals. Acolo se fac trotuare de-o parte și de alta


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, s-a arătat, miercuri, deranjat că mass media locală a prezentat o trecere pentru pietoni care pornea dintr-un șanț și ajungea într-un parapet, subiect care a fost preluat și de presa națională și că de fapt lucrarea nu era finalizată și că s-a trasat trecerea pentru pietoni înainte să se facă trotuarele.

„E un subiect fals acea trecere de pietoni care ne-a promovat la nivel național. E un subiect fals pentru că acea lucrare nu era finalizată. Acum este în curs de finalizare. De ce am făcut marcajele mai repede? Le-am făcut mai repede pentru că se strică vremea. Dacă nu le făceam săptămâna trecută riscam să nu le mai facem în acest an. S-au făcut marcajele înainte de a fi finalizate trotuarele. De-o parte și de alta a trecerii de pietoni sunt trotuare. Aceste trotuare au rolul de a ajunge la agenții economici care sunt în zonă. Sunt trotuare care vin până la această trecere de pietoni. Trec trecerea de pietoni și merg pe podul de peste pârâul Cetății care merge pe ruta ocolitoare”, a spus Ion Lungu.

El a menționat că a mers miercuri dimineața în zona respectivă și spune că „lucrurile sunt conturate”, dar că săptămâna trecută nu erau conturate.

Primarul dă vina pe presă că acest subiect a fost rostogolit la nivel național și crede că înainte de a se prezenta situația trebuia să fie întrebată și Primăria.

„Un subiect fals. De-o parte și de alta a trecerii de pietoni este trotuar”, a spus Lungu.

În ceea ce privește strada din Zamca cu multe treceri pentru pietoni, primarul a explicat că a fost o greșeală a celor care le-au aprobat.

„Așa a fost proiectul. Așa a fost aprobat. Se mai întâmplă. Acolo a fost o greșeală de proiectare”, a declarat Lungu care a menționat că angajații din Primărie care au acceptat proiectul nu aveau experiență.

„Erau niște copii tineri, angajați de vreo două luni de zile și nu au știu să spună: „Stop! Nu e în ordine aici! Stați să vedem planșa, să-l sun pe primar”. Ne asumăm. A fost o greșeală de proiectare”, a explicat Lungu.


Intră acum și în grupul de