Ion Lungu arată performanța automatelor de bilete față de sistemul cu taxatoare: Au crescut vânzările cu peste 43 la sută


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a arătat, miercuri, în conferința săptămânală de presă, superioritatea sistemului E-ticketing față de sistemul cu taxatoare precizând că încasările au crescut cu peste 40 la sută.

„Este îmbucurător faptul că funcționează binișor acest sistem paralel cu E-ticketing și cu forma clasică cu taxatoare”, a declarat Ion Lungu.

El a arătat că în perioada 1-7 noiembrie 2022 încasările au fost de 315.129 de lei, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut când au fost de 220.243 de lei în condițiile în care prețul biletelor a rămas același.

„S-au vândut mai mult cu 43,08 la sută aceste tichete. Eu îmi pun speranța ca, într-o zi, sucevenii să se convingă că este mai eficient pentru ei și mai confortabil să circule cu transportul în comun. Dar mai avem treabă până acolo. Să vină cele 15 autobuze de la firma Solaris, să lucrăm mai departe la acel culoar separat, unic, pentru transportul public și eu sunt convins că vom avea mijloace de transport suficiente. Vom avea 67 de mijloace de transport electrice”, a spus Lungu.

Întrebat dacă datele prezentate arată că taxatoarele nu vindeau bilete călătorilor în condițiile în care creșterea este de peste 43 la sută, Ion Lungu a evitat un răspuns, declarând doar că el a transmis o informație.

Solicitat să interpreteze informația pe care a transmis-o, primarul a spus că nu e el director la TPL.


Intră acum și în grupul de