Eveniment organizat de Facultatea de Inginerie Mecanică, Autovehicule şi Robotică din USV pentru a armoniza planurile de învățământ cu cerințele angajatorilor


Intră acum și în grupul de

La Facultatea de Inginerie Mecanică, Autovehicule şi Robotică (FIMAR) din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) a avut loc, în data de 17 noiembrie, workshopul „Practică + Teorie = INGINERIE”.

Scopul acestui eveniment a fost acela de a încuraja şi de a susţine schimbul de bune practici cu mediul economic prin cunoașterea de către potențialii angajatori a capacității studenţilor – viitori ingineri, de a face cunoscut studenților oferta de practică, internship și angajare, dar și de a armoniza planurile de învățământ cu cerințele angajatorilor, arată USV.

La eveniment au participat cadre didactice din învăţământul universitar și preuniversitar, reprezentanţi ai mediului economic şi studenți de la programele de studii: Inginerie mecanică, Autovehicule rutiere, Tehnologia construcțiilor de mașini și Mecatronică/Robotică.

În ceea ce privește firmele participante, acestea desfășoară activități în domeniul ingineriei mecanice sau în domenii conexe: întreprinderi de prelucrări mecanice, întreprinderi din domeniul autovehiculelor, întreprinderi din domeniul diagnoză și mentenanță mecanică, dar și întreprinderi din domeniul industrializării lemnului: VITESCO TECHNOLOGIES IAȘI, TRUTZI SUCEAVA, EGEER ROMANIA și PRIMAGRA ROMANIA.


Intră acum și în grupul de