Mocanita a fost inaugurata cu mult fast si mii de curiosi la Gura Humorului


Intră acum și în grupul de

Punctul maxim de atracţie din programul Crăciun în Bucovina va fi oraşul Gura Humorului în acest an, motiv pentru care oficialităţile judeţene au fost prezente în locul unde s-a dat startul programului, alături de cele locale, Mocaniţa fiind atracţia numărul 1.

Traseul de mocăniţă a fost inaugurat, duminică seara, cu foarte mult fast pentru un asemenea moment, cu şampanie şi chiar o fanfară care a cântat „Jingle Bells” şi „Cântă cucu-n Bucovina”, la moment participând peste o mie de persoane. .

Pe o scenă amplasată la punctual de plecare al mocăniţei din zona centrală a oraşului Gura Humorului a fost prezentat un spectacol folcloric, iar apoi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur a anunţat debutul proiectului “Crăciun în Bucovina” şi la Gura Humorului.

Şeful executivului judeţean sucevean le-a spus localnicilor că pe parcursul unei luni vor fi mai multe evenimente organizate în Gura Humorului şi că peste aproximativ o săptămână sunt aşteptaţi în zonă numeroşi ambasadori care vor veni să vadă obiceiurile şi tradiţiile “la ele acasă”.

Primarul oraşului, liberalul Marius Ursaciuc, a anunţat începerea curselor regulate de mocăniţă pe perioada sărbătorilor, arătând că transportul este gratis, dar că cine doreşte să meargă cu mocăniţa va trebui să solicite un bilet. Interesant este faptul că cei care vor lucra pe mocăniţă vor fi îmbrăcaţi cu uniforme militare habsburgice, designul vestimentar fiind realizat de artistul Radu Bercea.

Într-o atmosferă de sărbătoare, cu fanfara oraşului în primul vagon al mocăniţei, înainte de prima cursă, o sticlă de şampanie a fost spartă de mocăniţă chiar de preşedintele CJ Suceava.

Cele trei vagoane ale mocăniţei au fost neîncăpătoare pentru sutele de doritori pentru distracţie, iar pe durata primei cursei, fanfara a interpretat Jingle Bells, Cântă cucu-n Bucovina şi Trenule, maşină mică.
Mocăniţa va circula pe tot parcursul Sărbătorilor de iarnă plecările fiind din 30 în 30 de minute.

Programul “Crăciun în Bucovina” este finanţat cu 250.000 de euro prin POR-Axa V şi promovează tradiţiile, obiceiurile şi gastronomia din Bucovina, scopul acestui proiect fiind de dezvoltare a turismului în judeţul Suceava.


Intră acum și în grupul de