Șoferul oprit cu 23 de focuri de armă a ajuns în Arestul Poliției Suceava. El avea o alcoolemie de 2 grame/l în sânge


Intră acum și în grupul de

Șoferul de 51 de ani din Șcheia care a fost oprit doar după ce polițiștii aflați în urmărire au tras 23 de focuri de armă și a fost necesară blocarea acestuia și de un echipaj al SAS Suceava a fost introdus în Arestul Poliției Suceava.

Potrivit Poliției Județene Suceava în acest caz, având în vedere natura evenimentului și pericolul public asociat, polițiștii au depus toate diligențele necesare urgentării activităților de cercetare penală, în aceeași zi reușindu-se obținerea buletinului de analiză toxicologică care a evidențiat faptul că șoferul avea la momentul producerii incidentului o alcoolemie de 2 grame/1000 ml sânge.

Totodată, în cauză s-a dispus indisponibilizarea autoturismului condus de către șoferul de 51 de ani, acesta fiind ridicat și introdus în parcul cu auto confiscate aparținând IPJ Suceava.

De asemenea, în urma probatoriului administrat, prin ordonanța din data de 26.11.2022, a organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul de 51 ani pentru săvârşirea unei infracțiuni de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe” și a unei infracțiuni de „distrugere”.

Suspectul a fost audiat cu respectarea drepturilor procesual-penale, iar ulterior, prin ordonanța din data de 26.11.2022, polițiștii SPR9 Șcheia au dispus reținerea acestuia, pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

Poliția Județeană Suceava anunță că totodată, se vor analiza regulile de circulație încălcate de către șoferul de 51 de ani pe timpul urmăririi acestuia, iar ulterior se va dispune măsura sancționării contravenționale.


Intră acum și în grupul de