FOTO// Client al unui restaurant din centrul Sucevei, înjunghiat în parcarea restaurantului de un tânăr de 23 de ani


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 23 de ani din Botoșani a fost preluat în custodie de polițiști după ce acesta a înjunghiat un client al unui resturant din Suceava.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar șef Ionuț Epureanu, marți la ora 13:20, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 cu privire la o agresiune petrecută în parcarea unui restaurant din zona centrală a municipiului Suceava.

Polițiștii au stabilit că un tânăr de 23 ani din Botoșani, care anterior, în perioada aprilie-mai  2022 se adresase restaurantului pentru a se angaja la bucătăria unității economice fiind refuzat, s-a prezentat marți, la ora 13:15 la unitatea economică, având un comportament recalcitrant la adresa angajaților.

Un client de 38 ani din orașul Cajvana, aflat la o masă a intervenit pentru a-l calma și l-a scos afară  pe agresor, moment în  care acesta a devenit violent fizic scoțând un cuțit și aplicand mai multe lovituri clientului de 38 ani.

Clientul a suferit mai multe leziuni prin înjunghiere fiind transportat la unitate medicală, constatându-se preliminar că leziunile au fost de natură a pune în primejdie viața victimei.

Agresorul a fost identificat la fața locului, a fost încătușat și preluat în custodie de polițiști fără incidente, fiind transportat la sediul Poliției Municipiului Suceava pentru audieri.

De asemenea, în cadrul activităților de cercetare a locului faptei a fost identificat și cuțitul folosit la agresiune, urmând a fi completat și consolidat probatoriul și a se dispune măsuri procesuale.

În acest caz s-a întocmit dosar penal, cauza fiind preluată de către SIC IPJ Suceava sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, urmând a se stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii evenimentului și a se dispune măsuri procesuale față de autor.

Purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, dr. Dan Teodorovici, a arătat că bărbatul de 38 de ani înjunghiat în parcarea restaurantului a ajuns la UPU Suceava cu șoc hemoragic prezentând  plăgi tăiate la nivel cranian, cervical posterior, torace posterior și braț stâng fiind încă în investigații.


Intră acum și în grupul de